Cu doar 50.000 de donatori în plus s-ar putea rezolva problema sângelui în București, orașul către care se îndreaptă majoritatea pacienților din țară pentru intervenții și operații care le-ar putea salva viața.
Pandemia COVID-19 a îndepărtat însă oamenii, nu doar unul de celălalt, ci și de Centrele de Transfuzii Sangvine, unde în lunile aprilie și mai 2020 numărul donatorilor s-a înjumătățit față de lunile corespondente din anul 2019, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
“Fă-ți curaj! Donează și tu” este apelul pe care Grupul Digi și Asociația HEM îl adresează potențialilor donatori de sânge, în cadrul unei campanii media care debutează astăzi la Digi24, Digi FM și Pro FM. “Campania Digi donează viață, pe care am derulat-o în cadrul grupului nostru anul trecut, ne-a arătat că printre colegii noștri se numără mulți donatori constanți. Rata mare de donatori viabili din rândurile celor înscriși este o dovadă că angajații noștri au grijă de starea lor de sănătate și înțeleg importanța actului donării de sânge. Sperăm ca aceste acțiuni de educare și sensibilizare să îi determine pe cei care nu au avut până acum curajul să doneze să facă acest pas. Este un act de voluntariat prin care ne oferim nouă șansa unei vieți sănătoase, dar și celor aflați la nevoie le insuflăm speranță și încredere că vor învinge suferința fizică”, a declarat Luiza Domnișoru, director Comunicare și CSR.
Președintele Asociației HEM și #bloodfluencer co-fondator „N-avem SANGE?!”, Marian Costache, a explicat care este obiectivul campaniei: « Programul național „N-avem SÂNGE?!”, derulat de Asociatia HEM, și-a propus întotdeauna să adreseze în mod direct frica, principala piedică în calea donării de sânge. Sigur că această frică poate fi rafinată. Poate fi vorba de teama de ac, de halat alb, de miros de spital sau de pierderea de sânge, pur și simplu. De fiecare dată, însă, ea funcționează la fel și produce un blocaj. Prin urmare, misiunea noastră ca agregator de comunitate este ca pe de-o parte să-i ajutăm pe cei sănatoși, dar încă temători, să se întâlnească cu acea parte din ei care s-a temut de ac, în copilărie, iar pe de altă parte să-i ajutăm pe adulții din prezent cu un scop mai înalt, pentru care merită să-și depașească și chiar să-și vindece teama ce vine din trecut. Acest scop înalt numit VIAȚA! În acest context, este absolut minunat parteneriatul cu Grupul Digi, ale cărui produse media au comunicat întotdeauna relevanța și echidistanța și ai cărui oameni au stat curajoși în linia întâi, chiar și în această pandemie pe care o traversăm ».
Campania invită potențialii donatori să conștientizeze momentele de curaj din cotidian și, simultan, să-și lanseze o nouă provocare – salvarea unei vieți. Spoturile radio și TV vor fi difuzate pe posturile Digi în perioada 1 iulie – 15 septembrie 2020, transmite aceeași sursă media, PR DIGI.
“Fă-ți curaj! Donează și tu” este a doua campanie de stimulare a donării de sânge organizată de Grupul Digi. Anul trecut, 677 de angajați Digi au donat sânge pentru aproximativ 1.800 de pacienți în cadrul campaniei “Digi donează viață”, proiect distins cu mențiune la Romanian CSR Awards 2020.
Istoric DIGI
Digi | RCS & RDS este filiala din România a Digi Communications NV, operator european de top în domeniul comunicațiilor electronice, cu operațiuni pe patru piețe – România, Ungaria, Spania și Italia. Pe parcursul celor aproape 27 de ani de existență, Digi a investit continuu în cele mai revoluționare tehnologii, ajungând să dețină, în prezent, o rețea de fibră optică extinsă care deservește milioane de clienți.
Digi a adus pe piață servicii de comunicații electronice convergente la cele mai competitive prețuri. În timp, acest avantaj competitiv s-a transformat într-un beneficiu pentru milioane de clienți care au dobândit un acces mai rapid și mai avantajos la servicii de calitate superioară, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. În România, Digi | RCS&RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 angajați.
Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi 24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, Pro FM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.
… și HEM
Asociatia HEM este un ONG ce are ca singur obiectiv derularea Programului National „N-avem SANGE?!” www.n-avemsange.ro . Acest lucru se intampla inclusiv prin intermediul unei comunitati de #bloodfluenceri, de ambasadori ai donarii voluntare, la nivel national, ce numara in prezent peste 550 de membri (https://www.facebook.com/groups/151237075453912/).
Text și foto: Departamentul Comunicare și CSR DIGI | RCS & RDS