Globalworth și Global Vision închiriază către PepsiCo un depozit în parcul de business dezvoltat la Constanța

Date:

Share post:

Globalworth și Global Vision închiriază către PepsiCo o parte din prima unitate logistică livrată în cadrul Constanța Business Park – cel mai nou proiect cu funcțiuni multiple din regiune, dezvoltat pe un teren de 100 Ha.

Este vorba despre un spațiu de depozitare de aproximativ 6.000 metri pătrați și o zonă de birouri de 550 metri pătrați, unde angajații companiei  își vor desfășura activitățile zilnice.

“Când am început dezvoltarea proiectului Constanța Business Park în 2019, am mizat pe numeroasele avantaje pe care le va oferi viitorilor chiriași datorită poziționării strategice. Constanța beneficiază de cea mai bună conectivitate din România din punct de vedere al infrastructurii, cu acces rutier şi feroviar facil, precum şi acces la rute maritime și fluviale. Toate acestea, precum și ușoara dezvoltare a operațiunii lanțului de aprovizionare aduc alături de noi parteneri puternici precum PepsiCo. Ne bucură să îi avem alături, iar acest nou parteneriat de lungă durată vine să ne confirme decizia bună de a dezvolta acest parc de business în proximitatea portului Constanța. Ne angajăm să le oferim spațiul la cele mai înalte standarde internaționale și să consolidăm de la an la an acest parteneriat valoros”, a declarat Mihai Zaharia, Director Investiții și Piețe de Capital în cadrul Globalworth.

Constanța Business Park este un proiect ambițios, care propune clienților săi și comunității locale, pe lângă spații industriale și de depozitare, și componente destinate activităților de office, retail, strip mall, hospitality și un terminal intermodal.

„Vom preda în luna noiembrie spațiul complet echipat și funcțional, chiriașul nostru urmând să își desfășoare în Constanța Business Park pe termen lung operațiunile de distribuție din zona de sud a țării. Tranzacția încheiată cu ajutorul CBRE este o primă dovadă a succesului acestui proiect, iar în continuare ne angajăm să livrăm spațiul respectând cele mai exigente standarde ale grupului PepsiCo. Cu această nouă predare din Constanța, ne apropiem tot mai mult de suprafața totală de aproape 60.000 mp pe care ne-am propus să o inaugurăm în acest an”, a precizat Sorin Preda, CEO Global Vision.

În luna iulie, Globalworth și Global Vision au finalizat construcția primei unități de depozitare de 20.800 mp. Potențialul extinderii unității actuale este de până la 100.000 mp, iar a funcțiunii de logistică și industrial fiind de până la 400.000 mp

Constanța Business Park este poziționat în proximitatea Portului Constanța, pe coridorul de transport Pan-European IV, cu acces facil la Autostrada A4 și conectat la drumul național DN 39 care leagă Constanța de Mangalia.

Istoric Globalworth

Globalworth este o companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listata la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM, care activează în România și Polonia, în ambele ţări devenind principalul investitor pe piața imobiliară de birouri. Globalworth investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale și de logistică, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de aproape 200 de profesioniști în Cipru, Guernsey, România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de aproximativ 3 miliarde de euro, la 30 iunie 2020. Aproximativ 94,4% din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către aproximativ 700 de companii naționale și multinaționale. În România, Globalworth este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Piteşti, în timp ce în Polonia proprietăţile sale se regăsesc în Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk şi Katowice.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.globalworth.com.

și Global Vision

Global Vision este o companie românească, fondată în urmă cu 16 ani de Sorin Preda, care asigură servicii de dezvoltare, proiectare, management de proiect și construcții, administrarea proiectelor imobiliare deținute de investitori privați și institutionali din România si Europa Centrală și de Est. Până în prezent, a dezvoltat și construit peste 1.600.000 mp și administrează aproximativ 800.000 mp în cadrul diviziei de property & facility management.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.globalvision.ro.

PR @globalworth.com

spot_img

Articole asemănătoare

Săptămâna aceasta: Cheia pentru miracole împlinite este

Săptămâna aceasta: Cheia pentru miracole împlinite este... Pentru a afla care este aceasta, cititm textul care urmează. Da, adevărat, cheia este la tine.

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași. Luna decembrie este cunăscută ca fiind și luna cadourilor. Exact din acest motiv nobil, suntem și noi invitați să sprijinim concertul caritabil „Colinde la lumina lumânării”. 

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.