A fost creat Registrului naţional al emisiilor şi transferului de poluanţi

Date:

Share post:

Guvernul de la Chișinău a aprobat în cadrul ședinței de luni crearea Registrului naţional al emisiilor şi transferului de poluanţi. Scopul acestuia este facilitarea accesului cetățenilor la informaţiile de mediu deţinute de autorităţile publice.

Proiectul prevede crearea unei pagini web care va conține date cu privire la poluanţii emişi din aer, apă și sol, care pot avea un efect potenţial dăunător asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Totodată, vor fi elaborate rapoarte anuale privind emisiile şi transferurile de poluanţi. Astfel, în condițiile accesibilității mai largi la informațiile privind poluarea mediului, cetățenii sunt îndemnați să participe mai activ în procesele decizionale pe acest segment.

Costurile necesare pentru crearea Registrului vor fi suportate de Proiectul global pentru implementarea Registrului emisiilor și a transferului de poluanți.

Autor:Sofia Filip
Foto:Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h. Până când?

Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h. Până când? La acerastă întrebare răspundem în cele ce urmează.

Cine a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Video

Cine a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Aceasta este subiectul despre care vorbim azi, la Infoanunț.

Care este noul film din cadrul proiectului KineDok powered by One World România. Foto

Care este noul film din cadrul proiectului KineDok powered by One World România. Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film.

Invitație la o expoziție fascinantă: Colecția de monede emise de … Foto

Invitație la o expoziție fascinantă: Colecția de monede emise de ... Cine, unde și mai ales când, în cele ce urmează.