Întreprinzătorii din Republica Moldova pot solicita acum online 29 de acte permisive din cele 150, prin intermediul ghișeului unic de eliberare și gestionare a actelor permisive. Noua soluție digitală, lansată cu suportul Băncii Mondiale, va facilita procesul de eliberare a documentelor, atât pentru antreprenori, cât şi pentru autorităţile publice emitente.
Premierul Pavel Filip a menționat că acordarea sprijinului pentru dezvoltarea mediului de afaceri este obiectivul asumat de Executiv încă de la preluarea mandatului, iar pentru a face investiții sociale și a spori pensiile, salariile și a îmbunătăți infrastructura, autoritățile s–au concentrat pe crearea unui mediu de business stabil și favorabil.
În acest sens, au fost întreprinse mai multe măsuri, printre care: reducerea numărului instituțiilor de control, modernizarea Codului muncii și simplificarea procedurii de raportare. Totodată, în mod prioritar, a fost redus numărul actelor permisive, fapt ce a adus businessului economii de peste 200 de milioane de lei anual.
„Nu doar că am redus numărul de acte permisive, dar încercăm să oferim și confortul pentru a obține aceste acte prin intermediul ghișeului unic. Urmează și alte acțiuni – ne propunem, în final, ca 100% din acte să fie oferite prin intermediul ghișeului unic”, a spus Pavel Filip.
În context, prim-ministrul a subliniat că lansarea ghișeului va spori eficiența și operativitatea în acordarea serviciilor businessului, dar și va genera anual economii de 60 de milioane de lei pentru mediul de afaceri. Totodată, solicitarea actelor în regim online va minimiza contactul cu funcționarul public, ceea ce va contribui la combaterea corupției și reducerea birocrației. „Sper ca oamenii de afaceri să resimtă această ușurare și să meargă pe calea majorării investițiilor și a oferirii de noi locuri de muncă”, a conchis premierul.
Ghișeul unic electronic este accesibil pe portalul servicii.gov.md, unde întreprinzătorii pot depune cererea online în orice moment al zilei, de pe orice calculator sau dispozitiv mobil. De asemenea, solicitanții pot semna electronic documentele și achita online taxele pentru obținerea actelor permisive.
Bazele de date ale 30 de instituții publice vor fi conectate la acest sistem și vor interacționa online pentru a verifica automat datele agentului, fără a fi nevoie de prezentarea unor certificate suplimentare. Solicitantul va primi o confirmare automată privind înregistrarea cererii, iar apoi notificări privind fiecare etapă de procesare a acesteia.
Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova