Străinii care ajung să lucreze în România ne oferă adevărate lecții despre țara noastră. Uneori, noi uităm să ne bucurăm de ceea ce avem și ajungem să ne lamentăm pentru niște lucruri care nu prea au valoare în existența noastră. Ada Gonzalez, micuța balerină de la Opera Națională din București pe care o puteți descoperi ca Julieta, Giselle, Aurora…, este unul dintre acei expați care au ajuns să simtă că și-au găsit locul în București.
Și-a creat un univers al ei în care se simte perfect. Nu este genul de „persoană de oraș”, preferând liniștea unui parc în locul tumultului cotidian. Dar spune că Bucureștiul, în imensitatea lui, i-a oferit cel mai important cadou: baletul.
Trăiește în România de la 18 ani. Întâi a locuit în Sibiu, acolo unde a dansat timp de trei ani în cadrul Teatrului de Balet. Din 2016 s-a mutat la București, iar astăzi este una dintre balerinele Operei Naționale din București.
„M-am născut la Barcelona și am urmat de foarte mică lecții de balet și de orice fel de dans. De la patru ani am început să dansez. La vârsta de 12 ani, am avut șansa de a o cunoaște pe Roser Muñoz, o fostă prim-balerină care se întorsese acasă. Prin pasiunea ei, m-a făcut să mă îndrăgostesc de balet. După ce au părăsit Rusia și și-au încheiat cariera, Roser Muñoz și Joan Boix, un partener de-al ei și un prieten, și-au deschis propria lor școală de dans. Este vorba despre Centre de Dansa de Catalunya. Timp de șase ani, mi-au fost maeștrii. Când am absolvit, am primit o ofertă de la Teatrul de Balet Sibiu. Așa că mi-am părăsit țara și am venit în România. Am dansat cu trupa din Sibiu trei ani și a fost o experiență minunată. Fiind o companie mică, am avut multe oportunități de a dansa și de a prinde curaj pe scenă. Parcursul meu s-a schimbat foarte mult mai ales după ce Ovidiu Matei Iancu a devenit partenerul meu principal acolo. Astfel am avut ocazia să învăț foarte multe de la un balerin cu atât de multă experiență. În 2016, am devenit colaboratoare la Opera Națională București și mă consider foarte norocoasă pentru șansele care mi s-au dat și pentru că lucrez cu mari artiști de la care tot timpul o să am de învățat. Baletul este viața mea, în orice circumstanță aș fi ales să fiu balerină. Este o magie foarte specială pe scenă și nu aș schimba-o pentru nimic din lume”, povestește Ada Gonzalez.
Pe scena din București și-a făcut debutul în rolul ”Cuplul principal” în “Teme și Variațiuni”, a lui G.Balanchine. „Este un balet extrem de greu și nu am crezut niciodată că aș fi capabilă să îl dansez. M-am chinuit destul de mult și până astăzi tot nu sunt mulțumită de rezultatul obținut, dar din toate se învață și mă simt o balerină mai puternică după o asemenea experiență. Am fost solistă din prima în companie și am avut roluri mici care mi-au plăcut foarte mult. Amoras din “Don Quijote” este unul dintre favoritele mele, dar primul rol principal pe care l-am dansat și pe care nu am să îl uit niciodată este Julieta în “Romeo și Julieta” a lui Renato Zanella. Este un rol plin de culori și de fiecare dată când îl dansez găsesc ceva nou să simt, ceva nou să adaug”, dezvăluie balerina.
România mi-a oferit oportunitatea de a dansa
Am întrebat-o de ce a ales să-și părăsească locul de baștină, iar răspunsul pe care mi l-a oferit a pus România și Spania în antiteză, favorizând clar țara noastră.
„În Spania, baletul nu este susținut de stat, sunt foarte puține companii și cu o activitate destul de redusă. Nici nu este promovat și nu prea este public iubitor de balet. Oamenii preferă să se uite la fotbal. Pentru balerini este o luptă continuă și am știut că, dacă vreau să trăiesc din dans, trebuie să mă duc într-un loc unde baletul este apreciat. România mi-a oferit această oportunitate. În această profesie, este foarte greu să îți găsești un loc de muncă. Sunt foarte mulți balerini care își caută locuri și foarte puține locuri în companii. Procesul de audiție este foarte greu, foarte dezamăgitor, dar am avut norocul ca la vârsta de 18 ani să îmi găsesc locul la Sibiu. Ulterior, când am fost pregătită să merg într-un loc mai mare, și eu și iubitul meu ne-am interesat de București și am avut șansa ca Opera Națională București să vrea să lucreze cu mine. Sunt foarte mândră de curajul pe care l-am avut de a pleca dintr-o companie în care mă simțeam comod și mă bucur de direcția pe care a luat-o cariera mea după ce am devenit balerină la București. Iar astăzi mă puteți găsi în Julieta, Giselle, Aurora…, dar depinde de programul pe care îl fac directorii. Acum, într-un viitor mai apropiat, o să dansez Pasărea Albastră în “Frumoasa din Pădurea Adormită”, Pas de trois, Mirese și Lebede mici în “Lacul Lebedelor” și Clara în “Spărgătorul de Nuci””, subliniază Ada.
Impactul vieții într-un oraș atât de mare
Când a pășit pentru prima dată în București s-a simțit pierdută în imensitatea orașului. Cu timpul a descoperit Bucureștiul și și-a dat seama că are foarte multe locuri care o încântă.
„Îmi place că e plin de parcuri, este foarte multă vegetație în oraș și este minunat să te plimbi când este frumos afară. Dar, uneori, mă copleșește imensitatea lui. Recunosc, că mi-ar plăcea mai mult să trăiesc într-un oraș în care am totul la îndemână. Nu-mi plac distanțele lungi. Nu îmi place nici asfaltul. Sunt foarte mică și prefer să port tocuri, dar trebuie să fiu foarte atentă pe stradă să nu îmi rănesc gleznele. Datorită programului încărcat pe care îl am nu m-am putut bucura de acest oraș așa cum trebuia. Trebuie să vă mărturisesc că nu sunt genul de persoană căreia să-i placă viața agitată de oraș. De aceea prefer locurile mai liniștite, acolo unde mă pot relaxa. Am făcut niște legături cu oameni din afara Operei, dar este greu să ții relații de genul acesta atunci când ai un program încărcat, cum îl avem noi. Când terminăm repetițiile suntem prea obosiți și nu toată lumea înțelege”, mai spune Ada Gonzalez.
Din aceste motive și-a creat un univers al ei în care se simte foarte bine. Când este acasă, îi place să se uite la seriale. Chiar dacă nu este cel mai bun bucătar, îi place să gătească și să pregătească masa pentru cei apropiați.
„Îmi place să mă duc la film. Cred că reușesc o dată pe săptămână să mă duc cu iubitul meu la film. Dar am multe pasiuni. Cel mai recent, am învățat să fac coronițe de balet. Țin și un jurnal în care scriu și desenez zilnic. Nu pot să spun că mă plictisesc. Și bineînțeles că mă bucur de o bună întâlnire cu prietenele balerine. Niciodată nu este suficient timpul pe care îl petrecem împreună la Operă. Vă mărturisesc faptul că am și o mică obsesie legată de ordine, iar în perioadele în care sunt stresată, mă găsiți prin dulapuri. Dau toate hainele jos, pe pat, și le pun la loc pe culori. Câteodată mă apuc și de dulapurile colegilor de cabină”, povestește zâmbind Ada.
Pe bucureștenii care tot timpul se plâng de orașul lor spune că îi înțelege, doar că le atrage atenția că depinde și de ei ca orașul să fie și mai îngrijit. „Nu merge să dai vina pe alții, fără ca tu să faci eforturi pentru a schimba ceva. De multe ori, iubitul meu ia ceva de pe jos și aruncă în coșul de gunoi. Cum ar arăta Bucureștiul dacă noi toți am face chestia asta? O problemă pe care eu o văd la București este faptul că sunt oameni care nu folosesc coșurile de gunoi. Este și în mâinile noastre să avem grijă de orașul acesta”, punctează balerina Operei Naționale București.
Pe turiștii străini care vin la București îi îndeamnă să guste sarmale și papanași. De asemenea, îi trimite să vadă clădirea Parlamentului pe care ea o vede ca pe un colos impresionant, care o încântă prin imensitatea sa. „Și i-aș duce la o plimbare prin Centrul Vechi, cu o oprire la o librărie celebră din București”, subliniază Ada.
Balerina născută în Spania este încântată de faptul că publicul din România și din București, în special, apreciază arta. Pentru ea, acest aspect este cel mai important.
„Mesajul meu pentru bucureșteni este să vină cât mai des la Operă. Este șansa lor de a uita ce se întâmplă în lumea reală timp de două-trei ore și șansa noastră de a face oamenii mai fericiți. Mesajul meu este să râdă cu noi, să se îndrăgostească cu noi, să se lupte cu noi, să moară cu noi, să simtă cu noi. Pentru a aduce bucurie oamenilor facem noi ceea ce facem. Muncim atât de mult și atunci când un spectator din sală ne spune că s-a emoționat este suficient pentru ca noi artiștii să ne simțim împliniți”, punctează Ada Gonzalez.
Povestea micuței balerine venite tocmai din Spania pentru a se dărui publicului din România ne arată acea față a Bucureștiului în care arta este la ea acasă, în care arta este apreciată, în care bucureștenii știu să se bucure de oportunitățile pe care le primesc de la orașul lor.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe/ Opera Națională București
