În luna dedicată cu precădere femeilor, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea micro-expoziţiei temporare „Aida Tasgian.
Graficiană, machetatoare, artistă”. Proiectul face parte din seria „Exponatul lunii” și este accesibil publicului între 11 martie și 8 aprilie 2022, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
Proiectul expozițional reprezintă un omagiu adus contribuției femeilor la istoria artei și cea a filateliei românești, la confluența cărora se regăsește Aida Tasgian (1936-2014), artistă de origine armeană și una dintre puținele machetatoare de mărci poștale românești.
Ea a urmat cursurile Școlii Medii de Artă Plastică din București, pe care a absolvit-o în anul 1954. În același an, s-a angajat la Fabrica de Timbre, unde a lucrat ca graficiană și specialistă în gravură și cromogravură.
De-a lungul carierei sale, în acest domeniu preponderent declinat la masculin, artista a machetat 319 timbre pentru 80 de emisiuni, se arată în anunțul media trimis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Recunoașterea pentru activitatea sa în machetarea mărcilor poștale a venit odată cu participarea la concursurile de profil, fiind distinsă cu premii pentru un număr semnificativ de timbre și emisiuni pe care le-a realizat.
Expoziția cuprinde o parte din numeroasele machetele de mărci poștale realizate de artistă, aflate în Colecția Filatelică a României. De la cele mai timpurii până la creațiile din perioada maturității, acestea surprind evoluția și transformările stilistice prin tema și discursul vizual abordat. „Ziua internațională a copilului” (1956), „Crucea Roșie” (1956), „Ziua internațională a femeii” (1960), „Fluturi” (1960) – premiat la concursul „Cea mai frumoasă marcă a anului”, „A XV-a aniversare a Federației Mondiale a Tineretului Democrat” (1961), „Muzeul Satului” (1963) – gravuri executate de artistul grafician și machetator Ion Dumitrana, sunt câteva dintre emisiunile machetate de Aida Tasgian și incluse în expoziție.
Moștenirea artistică lăsată nu se rezumă, însă, la lumea timbrelor pe care le-a machetat. Multiplele ipostaze creatoare pe care aceasta le-a îmbrățișat arată ușurința artistei depline, mânuind instrumente și mijloace variate de expresie. Alături de machetele de mărci poștale din Colecția Filatelică a României, în expoziție sunt incluse piese din colecția doamnei dr. Marie‑Louise Constantinescu, fiica Aidei Tasgian. Publicul va avea prilejul să vadă, de asemenea, fotografii ale artistei și obiecte de lucru care i-au aparținut, respectiv miniaturi, lucrări de grafică și picturi circumscrise unei palete diverse de exprimare plastică, atât prin minuțiozitatea specifică realismului, cât și prin tușe specifice artei abstracte.
Muzeul Național de Istorie a României adresează mulțumiri doamnei dr. Marie-Louise Constantinescu pentru deschidere și generozitate, oferind vizitatorilor muzeului ocazia de a vedea o serie de piese inedite, expuse acum pentru prima dată.
Curator: Erica Iojă, secția Muzeul Național Filatelic.
Text și foto: Secția Relații Publice și Marketing Cultural
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI