Allianz-Ţiriac a înregistrat un avans solid al vânzărilor pe liniile strategice  

Date:

Share post:

Rezultatele financiare, în primele nouă luni din 2019, ale Allianz-Ţiriac indică un avans solid al vânzărilor pe liniile strategice, profitabilitate robustă și număr de clienți în creștere, după cum se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Allianz-Țiriac a încheiat primele nouă luni din 2019 cu prime brute subscrise pe segmentul asigurărilor non-auto în creştere cu peste 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce primele brute subscrise din asigurări de viață s-au majorat cu 8%.

Cele două linii de business strategice în portofoliul Allianz-Țiriac au ajuns să genereze aproape 50% din vânzările totale aferente primelor nouă luni din acest an, în creștere de la 44% în aceeaşi perioadă din 2018.

La nivelul segmentului non-auto, principalii contributori la creştere au continuat să fie asigurările de sănătate, cu un plus de 31%, și asigurările de proprietăţi, cu un avans de 10% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Pe segmentul asigurărilor de sănătate, Allianz-Țiriac este lider de piață cu aproape 150.000 de clienți, cât populația unor orașe precum Arad, Pitești sau Sibiu.

Creșterile de pe liniile non-auto au reuşit să compenseze scăderea primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA). La nivel agregat, pe toate liniile de business, Allianz-Țiriac a înregistrat prime brute subscrise de peste un miliard de lei, în creștere cu 3% față de primele nouă luni din 2018, precizează același comunicat media.

Profitabilitatea se menține robustă, cu un rezultat operațional de aproximativ 99 milioane de lei, și ne permite să rămânem același partener puternic alături de clienții noștri.

Observăm în ultima perioadă o schimbare de comportament în rândul clienților care nu poate decât să ne bucure: asigurările de viață, sănătate și locuință – au devenit prioritare. Eforturile susținute pe care le-am depus de-a lungul anilor sunt astfel răsplătite, iar această schimbare pozitivă de mentalitate se simte din plin și la nivelul portofoliului nostru. Allianz-Țiriac se află în acest moment într-o poziție unică în piața de asigurări, cu un portofoliu echilibrat și o activitate profitabilă, care îi conferă forța financiară pentru a absorbi cu ușurință potențiale șocuri. Profitul este polița noastră de asigurare prin care putem oferi protecție financiară clienților. O companie cu pierderi nu este ea însăși o companie puternică și cu atât mai puțin poate fi un punct de sprijin pentru client. La Allianz-Țiriac, reinvestim o mare parte a profitului obținut, pentru a ne îmbunătăți serviciile și pentru a permite clienților să rămână stăpâni pe situație în orice condiții, așa cum am făcut în mod constant în ultimii 25 de ani”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Țiriac.

Despăgubirile, în creștere cu 12%

Sumele plătite clienților sub formă de despăgubiri și indemnizații au crescut cu 12%, la peste 575 milioane de lei.

Daunele acoperite de asigurările de proprietăți au crescut cu peste 27% în primele nouă luni din 2019, fiind generate în principal de incendii și fenomene meteo severe.

La nivelul asigurărilor auto, volumul despăgubirilor plătite a fost mai mare cu peste 5% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Acestea reprezintă două treimi din despăgubirile plătite de Allianz-Țiriac în primele nouă luni din 2019, subliniază specialiștii acestei companii.

O creștere semnificativă a daunalității a fost înregistrată și pe segmentul asigurărilor de sănătate, cu o creștere a despăgubirilor plătite de aproximativ 56% în primele nouă luni din 2019, în condițiile în care se observă o creştere importantă nu doar a interesului pentru achiziţionarea polițelor de sănătate, dar și a frecvenţei utilizării serviciilor medicale accesibile prin produse de asigurare.

Cu 7% mai mulți clienți

Numărul clienților care utilizează produsele și serviciile Allianz-Țiriac a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni din 2019, ca o recunoaștere a eforturilor în direcția îmbunătățirii experienței clienților.

Asigurările auto și de locuință pentru persoanele fizice au fost simplificate prin dezvoltarea unor pachete care permit clientului să aleagă mai ușor în funcție de nevoile sale de protecție și de buget. Prezentarea clară și transparentă a condițiilor de asigurare este un alt exemplu de măsură care vine în sprijinul clienților.

În același timp, rămânem conectați la schimbarea de comportament a consumatorilor din tânăra generație și adăugăm constant noi funcționalități în aplicația mobilă Allianz-Țiriac Mobile. În 2019 am introdus posibilitatea de a vizualiza situația contului și a evoluției programelor investiționale, precum și efectuarea de transferuri și plăți direct din aplicație pentru polițele de asigurare de viață cu componentă investițională”, spun specialiștii Allianz-Țiriac din România.

De asemenea, cererile de despăgubire, răscumpărările și maturitățile pe asigurările de viață pot fi notificate complet digital. Lunar, în aplicația mobilă sunt deschise 2.000 de conturi noi.

Istoric

Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări din lume, cu o istorie de 129 de ani.

În România, compania se bucură de stabilitate financiară și de încrederea clienților de 25 de ani. ”Rolul nostru este să fim alături de oameni, să le arătăm cum să își gestioneze neprevăzutul din viața lor și să îi îndrumăm, astfel încât să-și poată păstra și îmbunătăți calitatea vieții, a comunităților din care fac parte sau a afacerii. Succesul Allianz-Țiriac stă în echipa de aproximativ 5.000 de profesioniști care stă în spatele fiecărei reușite a companiei”, transmite Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice Allianz-Țiriac Asigurări SA, în numele ăntregii echipe de profesioniști în domeniu.

 

Foto: Allianz-Țiriac Asigurări SA

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.