Aproape 90% dintre companiile active pe piața logistică și industrială din România accelerează comerțul online

Date:

Share post:

Peste 8 din 10 companii industriale și de logistică doresc să accelereze investițiile în următoarele 12 luni sau să le mențină la un nivel similar cu cel din ultimii ani, potrivit unui sondaj realizat de Colliers International în rândul a 26 de dezvoltatori și chiriași de top din piața locală.

Stocul modern de spații industriale și logistice din România a ajuns la 4,72 milioane de metri pătrați la sfârșitul primei jumătăți a „anului pandemic”, ceea ce reprezintă peste 9% din stocul total existent  în 17 dintre cele mai mari economii din zona Europei Centrale și de Est, potrivit raportului exCEEding Borders al Colliers International, elaborat în parteneriat cu firma internaționlă de avocatură CMS și Randstad se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Incertitudinile și climatul general de recesiune au afectat și participanții din piața industrială și logistică, deși nu la fel de mult pe cât au afectat companiile din alte sectoare ale economiei. În ciuda climatului general de recesiune, 54% dintre respondenți consideră că afacerea lor funcționează aproape ca de obicei, planurile inițiale pentru 2020 nefiind afectate, în timp ce restul au resimțit efecte asupra activității. Factorii care au avut impact sunt legați în principal de „restricții minore” și „cerere mai mică”, susțin peste jumătate dintre participanții la sondajul Colliers. Doar 1 din 5 a întrerupt temporar producția, acesta fiind poate cel mai negativ efect posibil.

În acest context, mai mult de jumătate dintre respondenți se așteaptă ca sectorul imobiliar și economia în general să revină la niveluri decente până la sfârșitul anului 2021. Pentru propria companie, mai mult de jumătate dintre respondenți se așteaptă să fie atins un nivel decent chiar mai devreme, până la jumătatea anului 2021. Astfel, aproximativ 42% dintre respondenți intenționează să își păstreze planurile actuale în ceea ce privește investițiile / extinderile, în timp ce alți 42% doresc să-și accelereze cheltuielile de capital.

„Segmentul industrial și logistic este probabil cel mai performant sector imobiliar în această criză, deoarece ultimele evenimente doar au exacerbat tendințele anterioare, deja destul de favorabile pe termen lung, cum ar fi trecerea la comerțul electronic și consolidarea, respectiv relocarea  activităților de productie în zona Euro. Răspunsurile pe care le-am primit pentru acest sector oferă o perspectivă destul de favorabilă pe termen lung, dar și necesitatea de a diferenția de la sector la sector. Evoluția este în concordanță cu așa-numita revenire economică în formă de K, potrivit căreia unele sectoare, cum ar fi comerțul cu amănuntul, inclusiv comerțul online, vor reveni probabil mult mai repede decât altele precum diferite ramuri de producție. În general, principalul punct de interes este faptul că, pentru majoritatea respondenților, afacerile se desfășoară aproape ca de obicei, în ciuda contextului general nesigur, investițiile continuând într-un ritm similar cu ultimii ani sau chiar accelerând”, spune Laurențiu Duică, Partner & Director al Departamentului Industrial & Logistica din cadrul Colliers International.

„Fiind mai puțin afectată de pandemia de Covid-19 decât alte sectoare imobiliare, piața spațiilor industriale și logistice din România s-a adaptat noului context economic. De asemenea, este de așteptat ca digitalizarea și creșterea segmentului de comerț electronic în acest sector să aibă un impact rapid și semnificativ în anii următori. Chiar mai devreme decât ne-am aștepta, vom asista probabil la o cerere din ce în ce mai mare venită din partea producătorilor de a-și reloca sau de a dezvolta centre de producție în Europa, inclusiv în România, pentru a evita eventualele blocaje în lanțul de aprovizionare. În consecință, stocurile mai mari vor fi depozitate sau produse mai aproape de consumatorul final, ceea ce s-ar putea traduce într-o cerere mai mare de spații industriale și logistice. Având în vedere semnalele pe care le primim de la clienți, este de așteptat ca și în România spațiile I&L să înregistreze o creștere semnificativă și există deja un interes crescut în acest sector, inclusiv în ceea ce privește achiziția de terenuri cu destinație industrială”, afirmă Roxana Frățilă, Avocat Partener & Coordonator al Departamentului de Drept Imobiliar în cadrul CMS România.

Consecințele pe termen lung ale pandemiei de Covid-19 vor fi, cel mai probabil, restructurarea lanțului de distribuție, consideră 54% dintre participanții la sondajul Colliers International, urmată fie de întârzieri în fluxurile de mărfuri, fie de creșteri pe termen scurt ale capacității de stocare (27%). De asemenea, 35% dintre companiile industriale și de logistică consideră că nu vor exista consecințe majore.

Cererea din retail & logistică este așteptată să scadă, ceea ce se va reflecta în chirii

50% dintre respondenți estimează o scădere a cererii în următoarele 12 luni și cred că aceeași tendință va fi vizibilă, ca urmare, și la nivelul chiriilor. Dacă se face o diferențiere între chiriași și proprietari, opiniile privind perspectivele cererii, chiriile principale și stimulentele oferite arată în mod semnificativ mai rău în rândul chiriașilor. „În acest context, percepția reală în rândul diferitelor companii este și mai nuanțată, deoarece chiriașii care au legături puternice cu unele sectoare de fabricație (cum ar fi industria auto sau aeronautică) au tendința să fie mai pesimiști decât retailerii, de exemplu”, spune Laurențiu Duică.

Spațiile industriale și logistice moderne din România au ajuns la 4,72 milioane de metri pătrați la sfârșitul primei jumătăți a „anului pandemic”, în creștere cu 5% față de aceeași perioadă din 2019, și ar putea depăși 5 milioane de metri pătrați până la sfârșitul anului 2020, potrivit raportului exCEEding Borders al Colliers International, elaborat în parteneriat cu firma de avocatură internațională CMS și Randstad. România rămâne una dintre cele mai slab aprovizionate piețe dintre principalele țări din Europa Centrală și de Est, având aproximativ jumătate din stocul de spații de depozitare pe cap de locuitor în comparație cu Polonia și un sfert din cel al Cehiei. Structura chiriașilor în ceea ce privește sectoarele de pe piața românească a fost dominată de sectorul retail / FMCG, care a generat 50% din toate tranzacțiile, în timp ce în București a fost dominată de 3PL / logistică (35%) și producție ușoară / manufactură (33%).

Stocul total de spații industriale și logistice moderne din 17 dintre cele mai mari economii din zona Europei Centrale și de Est se ridică la peste 50 de milioane de metri pătrați. Din acest stoc, disponibilitatea actuală poate fi clasificată ca fiind scăzută, majoritatea piețelor înregistrând rate de neocupare de sub 5%.

 Istoric Colliers International

Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în servicii profesionale imobiliare

diversificate și al managementului investițiilor. Cu operațiuni în 68 de țări, cei peste 15.000 de specialiști întreprinzători lucrează împreună pentru a oferi consultanță și servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietății pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 25 de ani, echipa noastră experimentată de management, care deține aproximativ 40% din capitalul nostru, a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproape 20%. În 2019, veniturile corporate au fost de peste 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari inclusiv afiliații), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari. Pentru mai multe detalii despre Colliers International puteți accesa corporate.colliers.com sau ne puteți urmări pe Twitter @Colliers și LinkedIn.

 …și CMS:

Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu peste 70 de birouri în peste 40 de țări din întreaga lume și peste 4.800 de avocați, CMS deține o expertiză îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează. Firmele membre CMS oferă o gamă largă de expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar și construcții. Pentru mai multe informații, vizitați cms.law.

Text și foto: PRAIS Corporate Communications

 

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...