Austria, un susținător important al Republicii Moldova

Date:

Share post:

La 12 iunie a.c., viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a efectuat o vizită la Viena, unde a avut o întrevedere cu ministrul federal pentru Afaceri Europene, Cultură şi Media al Republicii Austria, Gernot Blümel. De asemenea, viceprim-ministrul Leancă a susţinut un discurs public la Asociaţia Austriacă pentru Politică Externă, la invitaţia preşedintelui acesteia, fostul Cancelar federal Wolfgang Schüssel.

Vicepremierul a discutat cu ministrul Federal pentru Afaceri Europene despre parcursul european al Republicii Moldova şi despre provocările de bază ale acestui proces. Iurie Leancă a menţionat importanţa unei perspective europene clare pentru ţara noastră, care să se bazeze pe implementarea cu succes a reformelor şi pe înţelegerea de către societate a avantajelor opţiunii europene, solicitând susţinerea Austriei în acest sens.

Iurie Leancă a mulţumit Austriei pentru asistenţa valoroasă oferită ţării noastre prin intermediul Agenţiei pentru Dezvoltare a Austriei şi prin Strategia bilaterală de cooperare a Republicii Austria cu Republica Moldova pentru perioada 2016-2020.

De asemenea, vicepremierul l-a invitat pe ministrul Blümel să viziteze ţara noastră în timpul cel mai apropiat, în funcție de agenda ministrului federal pentru Afaceri Europene, având în vedere şi faptul că Austria va prelua de la 1 iulie 2018 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, se arată într-un comunicat media.

În discursul public, susţinut la Asociaţia Austriacă pentru Politică Externă, Iurie Leancă a vorbit despre situaţia politică şi economică din Republica Moldova, prioritatea vectorului european, modul în care ne influenţează situaţia regională şi internaţională.

Participanţii la discuţie, între care experţi în domeniul politic şi economic, diplomaţi, jurişti, reprezentanţi ai instituţiilor de stat din Austria şi jurnalişti s-au interesat de fenomenul migraţiei, problema transnistreană şi cea a retragerii trupelor ruseşti din Republica Moldova, precum şi de eforturile de redresare a economiei naţionale şi de asigurare a stabilităţii politice.

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.