Aventurile unui profesor francez în București

Date:

Share post:

Laurent Gaillard este un profesor de franceză, născut în inima Parisului. În cei 43 de ani de viață, el a călătorit în foarte multe locuri din lume, acolo unde le-a predat studenților limba lui Voltaire. În România, a ajuns după mai mulți ani petrecuți în China. În momentul în care a pășit pentru prima dată în București, șocul a fost puternic. Trecerea de la rigoarea chineză la relaxarea tipică spațiului mioritic l-a speriat un pic.

Cu timpul s-a adaptat vieții cotidiene din Capitala României, iar astăzi declară că-i place mult Bucureștiul. Mai mult, mărturisește că adoră Piața Obor și Clubul Sportiv Dinamo. Îi place să se plimbe prin Parcul Herăstrău sau prin pădurea de lângă Grădina Zoologică Băneasa. Atunci când este cald afară merge să se relaxeze în Parcul Natural Văcărești.

Chiar dacă nu vorbește limba română, nu se sfiește să intre în contact cu oamenii. Îmi spune, glumind, că te poți înțelege cu oricine „dând din mâini”. În București sunt foarte multe persoane care cunosc engleza, așa că dacă nu poate comunica în limba lui Voltaire, poate dialoga lejer în limba lui Shakespeare.

Laurent Gaillard s-a adaptat perfect la „viața de cartier” din București.

Mai mult, îmi povestește că merge frecvent în zona Obor, acolo unde negociază cu oamenii cumpărarea anumitor obiecte vechi. Se referă la târgul de vechituri, pe care noi, românii, îl vedem ca pe o „pată” socială, ignorând faptul că face parte din farmecul Bucureștiului de odinioară.

În prezent, Laurent locuiește în nordul Capitalei și predă la Universitatea Tehnică de Construcții București, acolo unde susține cursuri pentru șase grupe de studenți. În paralel, este implicat și în alte activități din cadrul instituției de învățământ.

Vorbește cu pasiune despre profesia sa, explicându-mi în detaliu cursurile pe care le predă studenților săi. „Predau franceza ca limbă străină de mai bine de zece ani. Am lucrat, în special, în universități, cel mai mult am activat în China. Le predau studenților înscriși la diferite cursuri: limbi străine, economie, inginerie sau celor care fac parte din anumite programe universitare. De asemenea, am lucrat ca profesor suplinitor, în Shanghai, în cadrul organizației Alliance Française”, explică profesorul.

Decizia de a veni în București nu a avut nicio legătură cu orașul sau țara în care urma să activeze. „După zece ani în China, am dorit să-mi continui cariera într-un alt mediu, pentru a evolua în munca mea și pentru a-mi folosi abilitățile profesionale într-o altă țară. Nu am decis să vin la București pentru oraș, ci pentru proiectul propus, care mi s-a părut interesant și ofertant”, precizează Laurent.

La prima vedere, Bucureștiul nu i-a plăcut

Primul contact cu Bucureștiul nu a fost unul fericit, fiind dezamăgit de imaginea cartierului în care a ajuns să locuiască și care nu arăta deloc ca în fotografiile magnifice pe care le văzuse înainte de a porni în această aventură. Pe măsură ce a descoperit orașul, a ajuns să-l îndrăgească, iar astăzi afirmă cu tărie că „este un oraș foarte frumos, foarte plăcut, cu o arhitectură variată și, uneori, cu clădiri și case superbe. Și foarte important, aici se găsesc oameni foarte calzi. Desigur, este un oraș foarte bogat din punct de vedere cultural”.

Nu poate spune că a legat prietenii cu românii, dar relațiile pe care le-a dezvoltat sunt unele cordiale, dovedindu-i faptul că Bucureștiul este un oraș cu oameni foarte amabili. Vede acest lucru atunci când merge în piață, când intră într-o patiserie sau când cumpără obiecte vechi de la oameni despre care îmi spune că sunt „mișto”.

Recunoaște că i-a luat ceva timp să se adapteze la ritmul de viață din București. La fel s-a întâmplat și la cursuri, acolo unde a constatat că studenții din România „nu sunt exact ca studenții chinezi, dar nu sunt nici chiar atât de diferiți”.

Profesorului francez îi place să petreacă mult timp în aer liber.

Atunci când nu le predă studenților săi, Laurent Gaillard merge prin muzeele din București, pe care le-a descoperit rând pe rând. De asemenea, face mult sport. Având avantajul de a locui lângă un club sportiv, profită și merge frecvent să alerge în jurul terenului de fotbal sau să înoate în bazin. Când vremea îi permite, își ia bicicleta și face vizite lungi prin oraș, utilizând aceste momente pentru a descoperi frumusețile Bucureștiului. În rest, are o viață obișnuită. Îmi spune că îi place să stea mult și acasă, acolo unde citește, se uită la filme, ascultă muzică sau se delectează cu diferite jocuri video.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.