Azi operațiunea Jupiter: 22 de percheziții domiciliare în două dosare de evaziune fiscală cu un prejudiciu cauzat bugetului de stat de peste 7 mii de ron.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele informații pe care le redăm azi la Infoanunț.
Operațiunea Jupiter
În cadrul operațiunii JUPITER, în cursul zilei de astăzi, 30 mai 2024, procurorii PÎCCJ și ofițerii de poliție din cadrul IGPR – DICE pun în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară în două cauze penale ce au ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 litera c și art. 61 din Legea 241/2005.
Valoarea cumulată a prejudiciului este…
Valoarea cumulată a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 7.439.046 lei. Totodată, în vederea clarificării situației de fapt, vor fi puse în executare un număr de 22 de mandate de aducere.
Din cercetările efectuate până la acest moment în cauză reiese că, în perioada 2019 -2022, reprezentanții a 13 societăți comerciale au dispus înregistrarea în documentele contabile și/sau legale a unor achiziții fictive (care nu au la bază operațiuni reale) în valoare cumulată de 22.558.833 lei de la 11 societăți cu comportament de tip ”fantomă”. În această modalitate s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare cumulată de 4.797.283 lei (format din TVA dedusă nelegal și impozit pe profit sustras de la plată).
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că…
De asemenea, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada martie 2022 – martie 2023, reprezentanții unei societăți comerciale au reținut și nu au plătit către bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, respectiv : impozitul pe venituri din salarii, contribuția de asigurări sociale (contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați), contribuția de asigurări sociale de sănătate (contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați) în valoare cumulată de 2.641.763 lei.
Info precizare
Percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Text: PR/Biroul de informare şi relaţii publice Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie România
Foto: generic/pixabay