Biblioteci de cartier- Filiala „Ion Creangă”

Date:

Share post:

După ce am părăsit sediul central al Bibliotecii Metropolitane București, mi-am îndreptat atenția către una dintre filialele acesteia: Biblioteca „Ion Creangă”. Aflată la foarte mică distanță de „Mihail Sadoveanu”, filiala „Ion Creangă” este găzduită de un imobil impresionant de pe Strada Christian Tell.

Micuța curte interioară a vilei te duce direct în bibliotecă, acolo unde, printre cărți, am întâlnit foarte mulți cititori. De la copii de școală primară, veniți la bibliotecă împreună cu profesorul lor, la adulți, unii trecuți de prima tinerețe, toți aveau un scop comun: cartea.

Vin la bibliotecă oameni din toate categoriile sociale. De la copii mici și foarte mici, aduși în brațe de părinți sau bunici. Se întâmplă așa pentru că avem filiale dedicate copiilor, așa cum este cazul Bibliotecii „Ion Creangă”. De fapt, în toate filialele există colțuri pentru copii. Vin la bibliotecă oameni activi, persoane de vârsta a treia, seniori, elevi, studenți”, ne-a spus Florentina Dobrogeanu- Ipsilante, director (de specialitate) în cadrul Bibliotecii Metropolitane București.

Biblioteca „Ion Creangă” este un spațiu de relaxare și cercetare

Vartan Arachelian este unul dintre obișnuiții Bibliotecii „Ion Creangă”.

Printre rafturile Bibliotecii „Ion Creangă”, l-am remarcat și pe jurnalistul și scriitorul Vartan Arachelian, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de televiziune din România. Este un obișnuit al locului, venind aici, fie pentru a împumuta o carte, fie pentru a consulta anumite volume la sala de lectură. Îi place lumea aceasta în care se simte foarte bine.

Nici nu ai cum să te simți altfel, având în vedere relaxarea care domină în acest spațiu. Cărțile sunt ordonate pe colecții, în camerele înalte care le găzduiesc și în care domină o anumită rigoare deloc deranjantă. Atmosfera este una plăcută, angajatele bibliotecii fiind permanent printre cititori.

Spre deosebire de alte biblioteci publice, „Ion Creangă” se adresează în special copiilor. De aceea, în acest spațiu găsim și o ludotecă, în care există colecţii de cărţi în limba română şi jocuri pentru copii, organizate pe diferite grupe de vârstă.

Mai mult, Filiala „Ion Creangă” include și un bibliolounge, un spațiu modern de lucru și relaxare. Aici, doritorii au posibilitatea de a lucra în liniște la anumite proiecte, având astfel acces la documentele de care dispune biblioteca. De asemenea, are o sală dedicată limbilor străine, dar și una axată pe domeniile cunoșterii.

Colecția bibliotecii include peste 40.000 de documente, din toate domeniile. Este vorba despre cărți, dicționare, albume, enciclopedii, CD-uri, DVD-uri etc. De asemenea, are o bogată gamă de jocuri pentru copii și adulți. Adolescenții și tinerii găsesc aici o colecție care le este dedicată, dar pot dispune și de cele cinci calculatoare din bibliotecă și de conexiune Wi-Fi la Internet.

Periodic, la Biblioteca „Ion Creangă”, dar și în alte filiale din București, se organizează „Ora de povești”, un program dedicat copiilor cu vârste cuprinse între trei și șase ani.

Cum s-a format fondul de carte

Biblioteca Metropolitană București are astăzi 30 de filiale în tot Bucureștiul, colecția sa de carte depășind un milion de volume. Asemeni tuturor bibliotecilor publice, și cea Metropolitană a pornit de la o donație particulară de carte. Peste această bază s-au adăugat mereu alte și alte documente și cărți.

Cel mai important donator al Bibliotecii Metropolitane a fost Biblioteca Academiei. Aici vorbim despre cărțile vechi pe care le avem. Și de la Națională am primit ceva cărți, dar foarte puține. Fără a mă baza pe o cercetare riguroasă, vă pot spune că se crede că toate acele cărți pe care le-am primit de la Biblioteca Academiei ar proveni de la vechea Școală Domnească”, menționează Florentina Dobrogeanu- Ipsilante.

Expertul ne-a vorbit și despre ce înseamnă astăzi profesia de bibliotecar, care, din punctul său de vedere, este o mare provocare. „Nu e ușor. Din afară poate că pare: ce e mare lucru să muncești ca bibliotecar- vorbești cu oamenii toată ziua, stai între cărți, citești. Nu e doar atât. Trebuie să ai cunoștințe, trebuie să ai drag de carte și, ce este mai important, trebuie să ai drag de oameni. Îți intră foarte mulți oameni în bibliotecă, fiecare cu temperamental lui, fiecare cu reacția lui mai bună, mai puțin bună și atunci trebuie să fii un om calm, înțelegător, răbdător și să încerci să dai ce are nevoie fiecare”, subliniază Florentina Dobrogeanu- Ipsilante.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
spot_img

Articole asemănătoare

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.

Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping, cu premii zilnice la …

Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping, cu premii zilnice la ... Unde ? Pentru a afla răspunsul citim informațiile din materialul care urmează azi, la Infoanunț.

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la … Galerie foto

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la ... Pentru a afla unde și mai multe amănunte despre acest minunat eveniment, citim informațiile în cele ce urmează.

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Fotografii fascinante

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului vă invită să petreceți sărbătorile într-un mod unic.