Călătoria noastră prin capitalele lumii continuă și astăzi când ne vom opri în Madrid, dar și în Stockholm. Trecerea poate părea bruscă, doar că cele două străzi cu nume de capitală din inima Bucureștiului sunt atât de apropiate încât nu poți rata șansa de a le vizita pe amândouă într-o singură zi.
Pe Strada Madrid vom intra imediat ce vom lăsa în urmă Strada Brazilia, cu vilele ei de culoarea nisipului și cu smochini în porți.
Sonoritatea latină a numelui te poate face să te gândești că vei păși într-un colț luxuriant, exotic. Strada Madrid nu are nici atât de multă vegetație pe cât te-ai aștepta și nu are nici construcții exotice care să te poarte cu imaginarul prin alte colțuri ale lumii. Are în schimb case robuste, dominante fiind construcțiile cu parter și un nivel (eventual mansardat), care par mult mai înalte comparativ cu imobilele de pe alte străzi din zonă.
Strada vegheată de blocurile din Dorobanți
Strada se deschide pe Bulevardul Dorobanți, blocurile sale stabilind o limită, poate cam brutală, între atmosfera caldă de mijloc de secol al XX-lea și promisiunea agitației de neoprit care a marcat finalul acestui secol și începutul secolului al XXI-lea.
Prof. Nicolae Lascu, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, ne spune că zona în care străzile poartă nume de capitale este rezultatul alăturării coerente din punct de vedere urbanistic a unor parcelări, de mai mare sau mai mică întindere (cu mai multe sau mai puţine terenuri/parcele construite). „Prima a fost aprobată de primărie în 1912, ultima în 1935. „Stilurile” clădirilor – cea mai mare parte locuinţe – s-au înscris în curentele arhitecturale dominante ale perioadei, ţinând cont, bineînţeles, de momentul în care au fost proiectate şi realizate dar şi de gusturile sau preferinţele proprietarului”, punctează expertul.
În funcție de perioada în care s-au realizat construcțiile putem stabili, foarte schematic, stilurile din zonă.
„Arhitectura eclectică prezentă în această zonă a Bucureştiului este una cu influenţe franceze, prin preluarea, interpretarea şi adaptarea unor modele de locuinţe din Franţa acelor vremuri, în timp ce arhitectura neoromânească şi-a căutat sursele în arhitectura veche cultă şi cea din mediul rural, adaptate unor clădiri cu caracter urban modern. Până la Primul Război Mondial, cele mai multe clădiri sunt de factură eclectică şi neoromânească. După 1920, arhitectura eclectică aproape dispare, arhitectura neoromânească este prezentă în continuare, până spre mijlocul anilor 1930, dar marea majoritate a clădirilor perioadei interbelice se înscriu în arhitectura Art deco şi cea modernă. În fine, în a doua jumătate a anilor 1930 apar şi pe aceste străzi clădiri care au o arhitectură de factură mediteraneană (cu reflexe veneţiene, de exemplu)”, explică profesorul Lascu.
Strada Madrid aproape că se supune vilei de la numărul 4. Clădirea este construită în stil neoromânesc, fiind robustă ca o cetate. Cu un balcon cu detalii din lemn inspirate de cerdacurile caselor de la țară și cula caracteristică acestor locuințe, vila contrastează aproape violent cu blocul de locuințe care o apără parcă, de lumea agitată din bulevard.
Și cum liniștea caldă a acestui cartier de vile aproape că ne transformă în niște prizonieri ce nu se pot rupe de acest loc din București, ne putem muta și pe Strada Stockholm, o acoladă a Străzii Madrid. Dar despre Stockholm vom povesti data viitoare.
Un muzeu al stilurilor arhitectonice
Pentru pasionații de arhitectură, dar și pentru turistul care vrea să descopere bucuria de a vizita partea istorică a Bucureștiului, zona dominată de străzile cu nume de capitală reprezintă un adevărat muzeu în aer liber în care intrarea se poate face din orice oraș al lumii.
Arhitectul Dan Baciu spune că, în peisajul arhitecturii din România, această zonă este una cu totul specială. „Este una dintre zonele cel mai bine structurate din punct de vedere urbanistic și arhitectural, specifică perioadei interbelice. Bogăția de stiluri are ca și motivație faptul că regulamentele de urbanism nu impuneau rezolvări stilistice. Nu o fac nici acum, excepție fac zonele protejate. Cred, totuși, că pentru păstrarea în bune condiții a acestor bijuterii arhitectonice trebuie elaborate regulamente de urbanism cât mai complete și coerente pentru zone protejate; detaliate până la nivel de adresă poștală. Implicarea Ministerului Culturii, prin comisia de specialitate, și a INP, prin întocmirea fișelor cu obligațiile de folosință a construcțiilor monument istoric, este o altă măsură care se impune”, menționează arhitectul.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
