Ce loc ocupă orașul Iași după numărul tranzacțiilor imobiliare?

Date:

Share post:

Ce loc ocupă orașul Iași după numărul tranzacțiilor imobiliare? La această întrebare vom răspunde azi, în cele ce urmează.

Un număr de aproximativ cinci mii de locuințe s-au vândut în județul Iași în prima jumătate a anului 2024. Recordul de vânzări la Iași, dar și în regiunea de Dezvoltare Nord-Est, a fost înregistrat în februarie, când s-au vândut peste 30% din totalul locuințelor tranzacționate în întregul semestru I din 2024.

Județul Iași este al doilea din țară, după Timiș, dar foarte aproape de acesta, ”ca număr de unități individuale tranzacționate”, potrivit datelor înregistrate în statisticile Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În Regiunea Nord-Est, numărul locuințelor tranzacționate a fost de aproape zece mii. Jumătate dintre aceste vânzări s-au înregistrat în județul Iași. Bacău și Suceava au avut 1.570, respectiv 1.378 de unități individuale vândute, în timp ce în județul Botoșani s-au realizat cele mai puține astfel de vânzări din regiune (523). Un articol pe larg în acest sens poate fi cititi aici.

Foto: pixabay

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.