Ce reprezintă Semimaraton Iași 2023

Date:

Share post:

Cea de a șaptea ediție a competiției Semimaraton Iași va avea startul din fața Palatului Culturii, pe 23 aprilie 2023, în duminica de Sfântul Gheorghe.

Edițiile anterioare au motivat 8.500 de alergători, iar 112.500 euro au fost donați pentru educația copiilor vulnerabili. Și pentru că unde-s mulți, puterea crește, așteptăm cu bucurie înscrierile alergătorilor pe semimaratoniasi.ro.

Semimaraton Iași este mai mult decât o competiție de alergare, este despre a face lumea un loc mai bun. Sub semnul #PowerOfAll, puterea binelui din toți îndrăgostiții de mișcare salvează educația copiilor defavorizați, fiecare kilometru alergat echivalând cu o zi de școală. Competiția înseamnă o provocare fizică intensă, dar și intrarea într-o comunitate de alergători, o faptă bună și exprimarea pasiunii pentru voie bună și autodepășire. Ne bucurăm în ediția de față și de susținerea Crinei Pintea, campioană la handbal și ambasadoare a evenimentului, susținând cauzele bune implicate.

Semimaraton Iași susține accesul la educație, excelența școlară și educația copiilor defavorizați prin două cauze:

  1. Copiii din centrele educaționale ale Asociației Salvați Copiii Iași;
  2. Programul de burse pentru copiii supradotați, al Asociației ProRuralis Iași.

Și în 2023 ne bucurăm de un traseu presărat cu monumente și clădiri istorice, în care traficul auto este închis pe întreaga sa lungime. Vă invităm la o experiență de păstrat în inimă: răcoarea dimineții, adrenalina și emoția startului, efortul fizic intens, cauza bună. Iașul dezvăluie alergătorilor o față secretă: clădiri istorice superbe, Copoul înflorit, liniștea unei dimineți de duminică fără mașini. Iar piața Palatului, prin contrast, este plină de muzică, medalii, poze și fericirea alergării; ziua evenimentului fiind cu adevărat o experiență de păstrat în inima.

De altfel, susținem alergătorii să se pregătească cu mult timp înainte prin sesiunile de antrenament cu pasionații de mișcare de la ACS Atletis și clasele de Yoga for Runners, din cadrul studioului One2Yoga.

În funcție de nivelul pregătirii sportive, participanții  au la dispoziție  5 curse din competiție:  Semimaraton individual – 21,097 km (500 de locuri), Cursa individuală BORG WARNER – 10,5 km (500 de locuri), Cursa individuală ESET – 5 km (500 de locuri), Cursa populară CENTRIC de 2,5 km (250 de locuri), Cursa pentru copii VISMA – 600 m (250 locuri). Detaliile legate de modalitatea de înscriere se găsesc pe site-ul: www.semimaratoniasi.ro. Noutățile despre Semimaraton Iași pot fi urmărite pe https://www.facebook.com/semimaratoniasi/.

spot_img

Articole asemănătoare

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Fotografii fascinante

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului vă invită să petreceți sărbătorile într-un mod unic.

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Foto

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Despre aceasta vorbim pe larg în cele ce urmează.

Nou în Palas Campus. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț

Nou în Palas Campus Iași. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț. Pentru a afla în ce constă această noutate, citim articolul care urmează. 

Primele impresii despre o vizită de lucru în Regatul Belgiei. Cine, când …

Primele impresii despre o vizită de lucru în Regatul Belgiei. Cine, când ... Aceasta este tema pe care o dezvoltăm în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.