Cinci legi pentru care Parlamentul de la Chișinău și-a menținut votul au fost promulgate

Date:

Share post:

Președintele Parlamentului Andrian Candu a deținut interimatul funcției de președinte al țării pentru semnarea a cinci legi, conform deciziei Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Legea pentru modificarea și completarea Codului Muncii al Republicii Moldova, care stipulează stabilirea Zilei Europei și a Zilei Victoriei pe data de 9 mai, Legea pentru completarea unor acte legislative, care include modificări la Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, precum și la Legea cu privire la apărarea națională, Legea cu privire la Inspectoratul General al Carabinierilor, Legii cu privire la transmiterea unui bun cu titlu oneros, care vizează Stadionul Republican, precum și Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova au fost promulgate, astăzi, de Andrian Candu, în urma constatării Curții Constituționale a imposibilității președintelui țării de a-și exercita atribuțiile.

Interimatul pentru semnarea și promulgarea celor cinci legi a fost instituit pentru evitarea blocajului instituțional și a unei stări de neconstituționalitate generate de refuzul deliberat al lui Igor Dodon de a executa obligațiile constituționale. Curtea a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova pentru executarea obligației constituționale de promulgare a legilor sus-menționate.

Cele cinci legi au fost adoptate de Parlament, transmise Legislativului spre reexaminare de Președintele țării, iar Parlamentul și-a reconfirmat votul pentru proiectele nominalizate și a transmis spre promulgare repetată proiectele. Conform Constituției, în cazul în care Parlamentul își menține votul asupra unei legi adoptate anterior, președintele este obligat să promulge legea.

Autor: Sofia Filip
Foto: Parlamentul Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Incredibil dar adevărat! 18 migranți transportați cu tirul pe post de „produse din hârtie”. FOTO

Atât mașina, cât și „încărcătura” au fost întoarse din drum și predate autorităților bulgare.

ASTRA în Festival, un eveniment inedit. Vezi FOTO

ASTRA în Festival, un eveniment ce promite să reconfigureze relația dintre public și patrimoniul cultural, care va avea loc în perioada

Fascinant! O noapte la Muzeu și vizonare de film

După succesul fulminant al primei ediții, când grădina muzeului s-a umplut de iubitori de film

Urmează o nouă sesiune de admitere la universitate

În perioada 1–3 septembrie 2026 urmează o nouă sesiune de admitere pentru studiile universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie 2026.