Cine a fost prima femeie cosmonanut

Date:

Share post:

Prima femeie care a efectuat un zbor spațial este rusoaica Valentina Tereshkova, născută în anul 1937. Cea dintâi femeie ajunsă în Cosmos a fost recrutată dintre 400 de candidate, fiind aleasă, în cele din urmă, pentru a pilota nava spațială Vostok 6, care a părăsit Terra la 16 iunie 1963.

Înainte de a fi recrutată ca astronaut (sau cosmonaut, după terminologia preferată de către ruși), Tereshkova a fost o simplă muncitoare în domeniul textil, dar și o pasionată parașutistă amatoare, fapt care a contat mult, la selectarea sa. Mai recent, adică în urmă cu patru ani, curajoasa rusoaică a declarat că ar fi dispusă să participe la o expediție către Marte, dacă s-ar ivi ocazia, chiar și în condițiile în care n-ar mai avea posibilitatea unui drum de întoarcere pe Pământ.

Provenită dintr-o familie modestă – tatăl său fiind tractorist – tânăra a părăsit școala în 1953, continuând să studieze, însă, prin corespondență. În 1959 Tereshkova s-a angajat ca muncitoare textilistă și a efectuat primul său salt cu parașuta.

După zborul lui Gagarin din 1961, conducerea sovietică a venit cu ideea de a fi trimisă și o femeie în Cosmos. În 1962, Tereshkova a fost invitată să se alăture primului grup de femei cosmonaut, fiind selectate 5 finaliste dintre cele 400 de tinere candidate. A contat, pesemne, și faptul că tatăl său a luptat ca tanchist în ultimul război mondial, găsindu-și sfârșitul în confruntările cu finlandezii

Tereshkova a fost și prima persoană civilă care a ajuns în spațiu, toți astronauții dinaintea sa fiind militari (cum avea să devină și ea, până la urmă). De asemenea, ea a rămas, până astăzi, prima femeie cosmonaut care a ajuns în spațiu, singură, fără niciun alt partener de zbor.

Antrenamentul prealabil prin care a trecut Tereshkova a inclus numeroase cursuri și testări. A pilotat avioane MiG 15, a studiat inginerie aerospațială, și-a însușit cunoștințe despre viața în condiții de gravitație redusă.

După o numărătoare inversă care parcă nu se mai termina, Valentina Tereshkova, tânăra de 26 de ani a părăsit Terra, la bordul navei spațiale Vostok 6, în data de 16 iunie 1963.

După zborul Valentinei Tereshkova au mai trebuit să treacă 19 ani până ce o a doua femeie, Svetlana Savitskaya, să ajungă în spațiu.

Editor: Info Anunț/Elena Ștefan

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la … Galerie foto

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la ... Pentru a afla unde și mai multe amănunte despre acest minunat eveniment, citim informațiile în cele ce urmează.

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Fotografii fascinante

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului vă invită să petreceți sărbătorile într-un mod unic.

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Foto

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Despre aceasta vorbim pe larg în cele ce urmează.

Nou în Palas Campus. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț

Nou în Palas Campus Iași. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț. Pentru a afla în ce constă această noutate, citim articolul care urmează.