Cine a primit: Trofeul Excelenței THE LEGACY 2025

Date:

Share post:

Cine a primit: Trofeul Excelenței THE LEGACY 2025. Despre aceatsa vom scrie în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Compania ieşeană IULIUS a primit Trofeul Excelenței THE LEGACY 2025 în semn de apreciere pentru contribuția la redefinirea centrelor urbane din România. Distincţia a fost acordată în cadrul evenimentului The Real Estate Event, care a reunit liderii ce au pus bazele industrii imobiliare din România. Premiul vine într-un an de referință pentru IULIUS, care celebrează un sfert de secol de investiții strategice în dezvoltări urbane de anvergură, un portofoliu evaluat la 2 miliarde de euro.

Gala The Real Estate Event – The LEGACY

Trofeul Excelenței THE LEGACY 2025 a fost oferit companiei IULIUS pentru aportul adus la transformarea și modernizarea centrelor urbane din România, prin proiecte vizionare care integrează grădini, clădiri de birouri, zone de retail și experiențe culturale, educaționale și de entertainment. Gala The Real Estate Event – The LEGACY a avut loc în această toamnă, fiind o ediție aniversară are a marcat 35 de ani de evoluție și consolidare a pieței imobiliare din România. Evenimentul a reunit liderii care au pus bazele acestei industrii și reprezentanții noii generații de antreprenori și investitori.

Infoanunț, singurul ziar care publică …

În ultimii 25 de ani,  IULIUS a investit peste 1,2 miliarde de euro, portofoliul incluzând ansamblurile mixed-use Palas Iași și Iulius Town Timișoara, rețeaua naţională de centre comerciale Iulius Mall, rețeaua de clădiri de birouri United Business Center, Palas Campus (cea mai mare clădire de birouri din România), dar și două proiecte de retail de proximitate Family Market. Valoarea de piață a investițiilor sale este de 2 miliarde de euro.

Dialog inedit despre bunătate și răutate. Video

Compania are în dezvoltare alte proiecte, la Iaşi şi în ţară, estimate la 1,3 miliarde de euro, ceea ce confirmă strategia IULIUS de a continua investiţiile în modelarea peisajului urban din România.

Mai multe despre experiențele create de IULIUS în proiectele sale pot fi văzute aici. (https://www.youtube.com/watch?v=C_bHrYjtHa4)

Text și foto: Departament PR

W: www.iuliuscompany.ro

spot_img

Articole asemănătoare

Două zile de bucurie la Iași! Pe 6 și 7 iunie, vino la De Basm – Festival de joacă și voie bună

Două zile de bucurie la Iași! Pe 6 și 7 iunie, vino la De Basm – Festival de joacă și voie bună . Hai cu familia pe aleea zmeelor! Aprinde cel mai mare candelabru, escaladează peretele vrăjit și călătorește în trenul poveștilor.

Metrorex anunță

Metrorex anunță că a fost emisă Autorizația de Construire pentru proiectul „Magistrala 6: 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă

Ce se întâmplă cu sistemul de turism românesc. Evoluția acestuia este ascendentă sau descendentă

Ce se întâmplă cu sistemul de turism românesc. Evoluția acestuia este ascendentă sau descendentă. Aceasta este tema de azi, la Info Anunț.

Proiect inedit în peisajul cultural românesc: „700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României”

Proiect inedit în peisajul cultural românesc: „700 de Milioane de Puncte: Cartografia Invizibilă a României".