Cine poate beneficia de PRIMA CASĂ

Date:

Share post:

În mai puțin de o săptămână, programul de stat „Prima Casă”urmează să devină funcțional, anunță autoritățile din Republica Moldova. Astfel, din 26 martie a.c., moldovenii pot depune cereri de finanțare la băncile care au semnat contracte de colaborare cu Ministerul Finanțelor și Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Este vorba despre băncile comerciale Moldinconbank, Victoriabank și Agroindbank, care potrivit autorităților, sunt pregătite să recepționeze în toate filialele lor din țară cererile de finanțare în cadrul programului. „Întrucât acest program este realizat prin intermediul garanției de stat, produsul devine mai accesibil în comparație cu alte credite imobiliare. Rata anuală cu care se va opera la moment constituie aproximativ 9,03%”, a declarat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Beneficiari ai programului „Prima Casă” pot fi cetățenii Republicii Moldova cu vârstă de până la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial. Persoanele interesate de program nu trebuie să aibă un alt imobil sau credit ipotecar activ, iar salariul lunar trebuie să fie de două ori mai mare decât rata lunară. Totodată, veniturile obținute peste hotare de soție, soț sau rudele de gradul întâi ale celor care vor accesa programul vor fi considerate eligibile. Locuințele cumpărate trebuie să fie date în exploatare și înregistrate în Registrul bunurilor imobile al Agenției Servicii Publice. Termenul de rambursare a creditului ipotecar va fi de până la 25 de ani.

Implementarea programului va fi realizată prin intermediul ODIMM, care este delegată să emită garanții în numele statului în favoarea băncilor participante la Programul „Prima Casă”. Creditele bancare destinate procurării locuințelor în cadrul programului vor fi garantate de către stat la o cotă de 50% din soldul creditului.

„Cei care își doresc să aplice la program își vor alege individual locuința, vor pregăti actele necesare și le vor depune la una dintre băncile participante la program. Persoanele interesate pot achiziționa un credit ipotecar până la un milion de lei, cu un avans de 10% din valoarea locuinței. Ulterior, aplicantul va semna cu vânzătorul contractul de vânzare-cumpărare și, împreună cu reprezentatul băncii, contractul de ipotecă, la notar. După înregistrarea celor două contracte la Agenția Servicii Publice, vor fi prezentate băncii, iar instituția bancară va oferi creditul”, a precizat Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM.

Detalii despre programul „Prima Casă”: condiții, lista actelor necesare, băncile participante etc. pot fi accesate aici. De asemenea, persoanele interesate pot obține un răspuns detaliat, apelând la numărul de telefon (022) 22 60 65.

Foto:Pixabay.com/Guvernul Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv! Orice om poate să se vindece pe el, dar și pe ceilalți

Dr. Joe Dispenza ne spune foarte clar în interviul acordat lui Lewis Howes la The School of Greatness că orice om poate să se vindece pe el și pe ceilalți. Dar cum?

Weekend de poveste: acrobații, artă stradală, statui vivante și spectacole la Check Art Festival

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de artă stradală revine în acest weekend la Palas. Timp de două zile, pe 13 și 14 iunie, Check Art Festival transformă Grădina Palas într-un univers al imaginației

Minunat! 41 de tineri susțin „Everestul” examenelor Cambridge

Minunat! 41 de tineri susțin la Iași „Everestul” examenelor Cambridge: C2 Proficiency. Aproape trei sferturi dintre candidați susțin examenul înainte de a împlini 18 ani.

Teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale

Teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale. Iulius Mall Iași inaugurează un teren modern de baschet, realizat la standarde internaționale...