Compania Arctic donează ventilatoare pentru terapie intensivă spitalelor din județul Dâmbovița

Date:

Share post:

Compania Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, donează ventilatoare mecanice spitalelor din județul Dâmbovița, ca parte a campaniei de responsabilitate socială „Arctic pentru sănătate”, având ca obiectiv sprijinirea echipelor medicale care luptă împotriva crizei generate de Coronavirus, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției mass-media.

Concepute și produse pentru unități de terapie intensivă și reanimare, ventilatoarele mecanice sunt fabricate în conformitate cu standardele internaționale de siguranță și compatibilitate electromagnetică și pot sprijini toate categoriile de pacienți: femei, bărbați, copii și adulți, având o importanță vitală în tratamentul Covid-19.

Arçelik, lider european al industriei de electrocasnice și compania-mamă a Arctic, a produs 5.000 de ventilatoare ATI, fără scop lucrativ, pentru a răspunde cererii interne și internaționale. Dintre acestea, 2.660 au fost trimise în 21 țări, inclusiv în țări grav afectate, precum Brazilia. Dispozitivele companiei au ajuns și în Somalia, Afghanistan, Azerbaijan, Bangladesh, Emiratele Arabe Unite, Ciad, Daghestan, Ecuador, Kazakhstan, Kirgizstan, Colombia, Libia, Nigeria, Uzbekistan, Romania, Siria, Sudan și Maroc, pentru a sprijini eforturile de tratare a cazurilor din aceste țări.

Ventilatoarele au fost produse în fabrica de electrocasnice Arçelik din Çerkezköy, echipată cu cele mai noi tehnologii digitale, în colaborare cu companii de top din Turcia, într-un efort colectiv inițiat de Ministerul Industriei și Comerțului și Ministerul Sănătății din Turcia, după cum transmite Oxygen Communications.

Suntem mândri că, datorită capacităților flexibile de producție ale grupului nostru și a unei echipe de 120 de ingineri de talie mondială, care au utilizat tehnologia de ultimă generație disponibilă în centrul nostru de cercetare și dezvoltare, am reușit să producem soluții salvatoare de vieți în beneficiul comunităților noastre. Am decis să oferim tot sprijinul nostru serviciilor de sănătate și personalului medical din județul Dâmbovița, unde avem cel mai important centru de producție din Uniunea Europeană. Solidaritatea este lucrul de care avem cea mai mare nevoie în această perioadă”, a declarat Murat Buyukerk, Chief Executive Officer Arctic.

Această donație se află sub umbrela campaniei de responsabilitate socială a companiei, „Arctic pentru sănătate”, prin care compania Arctic evaluează în permanență posibilitatea adoptării unor măsuri și acțiuni prin care să contribuie la efortul comun al societății în lupta împotriva COVID-19. În baza colaborării cu Crucea Roșie Română și cu Federația Solidaritatea Sanitară din România, compania a donat peste 1.300 de electrocasnice, contribuind la dotarea a peste 90 de spitale și servicii de ambulanță cu produse necesare personalului medical și pacienților. De asemenea, implicarea companiei în limitarea efectelor virusului a inclus, în aprilie 2020, lansarea unei mișcări de solidaritate numită „Respect pentru linia întâi!”, cu scopul de a arăta recunoștință și apreciere pentru acei profesioniști din prima linie în lupta cu Covid-19.

Mulțumim companiei Arctic pentru sprijinul imens acordat în acoperirea nevoilor de tratament din ATI. Această perioadă grea, prin care trecem cu toții, ne-a dovedit că sunt situații în care gândurile bune și susținerea morală trebuie dublate de ajutor material vital. Echipa de medici, care lucrează cu pacienții afectați, este profund recunoscătoare pentru această donație și pentru susținerea muncii noastre în contextul epidemiologic actual”, a declarat echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, titrată de aceeași sursă media.

În calitate de jucător important al pieței de electrocasnice, compania Arctic este implicată activ în comunitățile în care își desfășoară activitatea. Solidaritatea și responsabilitatea pentru siguranța angajaților, a partenerilor, a clienților și a tuturor membrilor comunității se numără printre cele mai importante priorități ale companiei. Compania Arctic urmărește și respectă recomandările oficiale făcute de autoritățile locale de sănătate din România și adaptează constant măsurile necesare la politicile sale interne și planurile de acțiuni cu ajutorul echipei responsabile de managementul crizei.

Istoric Arctic

Arctic este liderul pieței de electrocasnice din România și unul dintre cei mai importanți angajatori și exportatori ai României. Cu aproximativ 4.300 de angajați, compania exportă 79% din producția totală în peste 78 de țări.

Cu o istorie de aproape jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție.

Compania deține cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 36 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, deține și singura fabrică Industry 4.0 din România și una din puținele din Europa, fabrica din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2.2 milioane de unități pe an.

… Arçelik

Cu peste 30.000 de angajați la nivel mondial, 12 branduri (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Altus, Dawlance, Voltas Beko), birouri de vânzări și marketing în 34 de țări și 23 de fabrici în 9 țări, Grupul Arçelik oferă produse și servicii în peste 140 de țări. Ca a doua cea mai mare companie europeană de electrocasnice, conform cotei cantitative de piață, Arçelik a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri consolidată de 5 miliarde de euro. Cu aproape 70% din venituri provenite de pe piețele internaționale, Arçelik este lider în domeniul cercetării și dezvoltării din Turcia – deținând în prezent peste 3.000 de brevete internaționale, realizate cu aportul a 1.600 de cercetători din 15 centre de cercetare-dezvoltare și proiectare din Turcia, cât și a birourilor de cercetare-dezvoltare din cinci țări.

 … Arçelik Garage

Centrul de cercetare și dezvoltare de nouă generație, Arçelik Garage, accelerează procesul de transformare a unei idei în produs real și introducerea acestuia pe piață, datorită mediului de lucru ce  încurajează colaborarea și creativitatea, tehnicilor orientate spre design și a infrastructurii digitale avansate pentru crearea prototipurilor. În 1.800 mp de spațiu utilat cu tehnologie avansată de producție, cercetătorii interni și antreprenorii externi sunt susținuți cu expertiză tehnică și practică, necesară pentru a-și transforma ideile în realitate. În 2019, Arçelik Garage a contribuit la dezvoltarea a 1.118 de idei, 93 de prototipuri și 10 concepte.

 Text și foto: Oxygen Communications

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.