Continuă proiectul ANAF în universitățile din România

Date:

Share post:

În această săptămână, Academia de Studii Economice, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative și Universitatea ”Transilvania” Brașov vor fi gazdele proiectului ANAF de creștere a gradului de conformare fiscală. Vor fi furnizate studenților informații menite să sprijine integrarea optimă a acestora pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.

Seria de prezentări va continua, până în luna decembrie, la Universitatea din Craiova, Universitatea ”Babeș Bolyai” – Cluj Napoca și Universitatea ”Aurel Vlaicu” – Arad.

Reamintim că proiectul ANAF a debutat cu succes săptămâna trecută la Universitatea ”Dunărea de Jos” – Galați, Universitatea ”Vasile Alecsandri” – Bacău și Universitatea ”1 Decembrie” – Alba Iulia, iar aprecierile studenților și ale profesorilor care au participat ne-au determinat să-l continuăm cu încredere și să-l derulăm și în anii viitori.

Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este acela de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială. ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat, este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.

Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România, se arată în comunicatul emis de Serviciul comunicare, relații publice și mass media ANAF.

spot_img

Articole asemănătoare

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Foto

Maia Sandu le-a urat succese și noroc sportivilor moldoveni care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră. Foto

Iată că s-a dublat numărul de cereri electronice de acces în zona de frontieră, în prima jumătate a anului 2024. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open

Mirra Andreeva și Elina Avanesyan dispută prima lor finală în circuit, la UniCredit Iași Open. Finala de dublu va începe la ora 14.30, iar cea de simplu nu înainte de 17.00. Redăm în cele ce urmează parcursul finalistelor până în ultimul act.

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open

Noi informații: Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open