Credința are cea mai mare importanță. Iisus a spus: ”Credința ta te-a vindecat”, nu eu! Și este perfect adevărat pentru că neavând credință, nu ne putem vindeca. Am înțeles, totodată, că nimeni și nimic nu este mai presus de Dumnezeu.
Avem cel mai de preț DAR pe care l-am primit la naștere și anume – credința. Dacă există în interiorul nostru, chiar și într-o infimă măsură, cu siguranță, ea va crește. Prin rugăciune, Iisus intră în viața noastră deoarece ușa inimii i se deschide. Din acest moment, urmează să vedem minunile lui la tot pasul și în tot locul.
Ce aducem cu noi, ce avem și ce luăm cu noi? Credința că nu suntem singuri pe drumul vieții. Credința că nu venim singuri pe această lume. Credința că atunci când ne îmbolnăvim, cineva ne păzește. Credința că atunci când ne dăm ultima suflare, un înger va fi cu noi. Credința că mai presus decât binele nu este nimeni și nimic. Credința că suntem particula lui Dumnezeu.
Există mii de mărturii care atestă că icoanele au făcut minuni în viața oamenilor. Cum? Care este explicația? Este posibil așa ceva? Categoric da, prin rugăciunea puternică transmisă telepatic în infinitul Universului conștient, care simte, vede și aude gândurile noastre, tainice și ascunse.
Nu am văzut niciun ateu fericit. Există și eu nu știu? Credința înseamnă speranță. Cum am putea trăi oare fără speranță? Speranța că dincolo de ceea ce nu vedem există ceva. Dacă negăm acest ”ceva”, cu siguranță nu vom cunoaște niciodată fericirea. La polul opus credinței se află îndoiala. Deoarece suntem alcătuiți din două părți – pozitiv și negativ, alb și nergu, bun și rău – trăim dualitatea. De aceea am venit pe Pământ pentru a experimenta acest ”doi” care se află în noi înșine. Dacă alegem să fim lumină în viața noastră, vom obține cele mai mari note la examenele vieții.
Noi suntem creatorii dualității, pentru că îi permitem să existe, să crească și să se dezvolte în noi înșine. Ea există în timpul liniar și are strânsă legătură cu legea cauzei și efectului. Imediat ce ne asumăm responsablitatea pentru propriile acțiuni și credințe, fără a da vina pe ”altcineva” (ceea ce este confortabil din punct ce vedere psihologic), putem să acționăm conform noilor credințe.
Prin rugăciune, ne conectăm la conștiința divină, panoul central, sursa. Vorbim despre credință, ”ok, nu crezi în Dumnezeu”. Poți trăi oricum. Și dacă, totuși, există? Ce mai poți spune despre existența ta, în negarea totală a celui ce este Creatorul Suprem?
Construiește și urcă propria scară la cer, pentru o viață fericită! Pentru că da, fericirea este sensul vieții.
Fragmente din cartea Ecuația vieții. Calea spre fericire.
Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Arhiva Info Anunț
