Cristina Stratulat sărbătorește Paștele acasă, alături de cei dragi

Date:

Share post:

Cristina Stratulat sărbătorește Paștele acasă, alături de cei dragi. Din presa de la Chișinău, am aflat că visul ei din copilărie era să devină jurnalist. Și visul ei, astăzi, a devenit realitate.

Pe Cristina Stratulat, purtător de cuvânt și șef al Biroului de informare și comunicare cu mass-media din Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), am vizualizat-o, înainte de o vedea personal, așa cum este în realitate – serioasă, delicată, răbdătoare, mult prea amabilă și cu foarte bun simț. Ageră, rapidă, în mai multe locuri consecutiv.

La conferințele de presă, pe care le organizează cu o extraordinară măiestrie, ca un adevărat dirijor, ce aude sunetele orchestrei din diverse locuri ale sălii, stă la pupitrul central, uneori în fața mesei de prezidiu, alteori cu aparatul de fotografiat în mână.

Acum pot afirma, cu certitudine, că, experiența acumulată în cadrul unei instituții publice nu se compară cu oricare alta, te formează ca personalitate și ca profesionist în ceea ce faci.  Este o funcție responsabilă, unde orice cuvânt contează cum, unde și cui îl spui, iar provocările sunt la ordinea zilei”, mărturisea Cristina Stratulat, jurnalistului de la shok.md, cu ceva timp în urmă.

La Ordinea Zilei este și acest interviu de astăzi. Am ales să vorbesc cu Cristina, liber, sincer, deschis, fără măști, natural așa cum suntem noi. Ea face parte din grupul oamenilor pe care eu îi cunosc fără să stăm zile întregi de vorbă. Cu permisiunea ei, desigur, îi voi spune, simplu, pe nume…

Cristina, am mai înțeles că îți place dulciurile. Ce pregătești gustos de Sărbători? Cozonac, pască, ouă roșii? Tu, singură, sau te ajută mama?

De Paște a devenit o tradiție să sărbătoresc acasă, împreună cu părinții și desigur, mama face tot, începând de la cozonac, pască și terminând cu răciturile și mielul la cuptor. Ouăle le vopsim împreună și de fiecare dată mama se străduia să fie cele mai frumoase, eu fiind cea care le ung cu ulei la sfârșit ca să strălucească. Eu sunt o amatoare înrăită de dulciuri și copturi, iar foarte des le gătesc acasă. Îmi place să fac biscuiți, tarte cu fructe, brioșe și plăcințele.

Ești pasionată de mâncarea orientală. Cum se îmbină aceasta cu masa de sărbătoare tradițională sau fiecare la vremea ei?

De când am început să călătoresc mai des, îmi place să explorez tot ce este nou, îndeosebi arta culinară a fiecărei țări. Am descoperit, între timp, că „orice zboară se mănâncă”, de la musculițe și  gândaci prăjiți, până la șoareci etc. Desigur nu m-am aventurat să le gust, dar m-am îndrăgostit de mâncarea orientală. Nu aș fi crezut că pot mânca atât de ușor și să îmi placă bucatele chinezești, indiene sau thailandeze.

Dacă să mă refer la întrebarea ta, atunci fiecare la vremea ei, de sărbători nu renunț la masa tradițională nici măcar pentru cea orientală. Răciturile, pârjoalele moldovenești, friptura, sarmalele sunt la ordinea zilei.

După o săptămână de lucru, unde evadezi? Ai un loc anume? Am observat că îți place natura. De aici te încarci cu energia, care, ulterior, o debordezi peste tot în jurul tău o săptămână întreagă?

Să fiu sinceră, îndeosebi în ultima perioadă, nu prea evadez în weekend-uri, din lipsă de timp liber, dar evadez o dată la jumătate de an. Îmi place să călătoresc, iar fiecare călătorie îmi încarcă bateriile, pot fi cu mine însămi, pot să îmi fac curat în gânduri și mă face să evadez în liniștea mea sufletească.

Weekend-urile libere le petrec cu familia, prietenii și cel mai des în parcul de lângă casă. Am nevoie doar de un așternut, o carte și liniștea naturii.

Se spune de multe ori … omul potrivit la locul potrivit. Cred că această zicală ți se pregătește ca o mănușă. La minister ești apreciată. Colegii de presă sunt mai mult decât colegi, ei sunt prieteni apropiați. Crezi că visul tău îl trăiești și astăzi, mai departe ?

Cel mai important este că îmi place  ceea ce fac, iar când asta se întâmplă atunci totul merge de la sine. Recunosc că nu este ușor, volumul de lucru este mare, domeniile sunt vaste, poate una dintre cele mai importante instituții din țară. Un lucru este cert, toți cei care lucrează la minister, colegii mei, o fac cu mult suflet, cu dăruire și profesionalism.

Visul fiecărui om este realizat atunci când se simte realizat. Iar eu asta simt la moment. Relația cu colegii din presă chiar este una de prietenie, pentru că altfel nu poate fi. Încerc zilnic să avem o conlucrare eficientă, depun toate eforturile ca să îi ajut, poate pe alocuri nu îmi iese cel mai bine, dar fac eforturi supraomenești în acest sens. Ei sunt mulți, eu una.  Apreciez mult conlucrarea cu colegii din presă și pe această cale vreau să le mulțumesc.

Care este secretul succesului tău? Le reușești pe toate. Lucrezi la un megaminister. Trebuie să ții minte date legate nu de un singur domeniu, ci de trei. Lumea te iubește, eu am auzit numai cuvinte frumoase la adresa ta. Poți să dezvălui acest secret și cititorilor noștri?

Vă mulțumesc pentru cuvinte frumoase. Să știți că mi-a luat timp să le învăț pe toate, nu a fost ușor. Începând cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, unde erau în jur de 20 de Direcții și toate atât de diferite, apoi domeniul sănătății și încă mai am de învățat.  Secretul meu este că iubesc oamenii și tot ce e legat de oameni. Iar sănătatea, protecția socială și munca sunt domeniile unde mă regăsesc. Mă bucur pentru fiecare realizare și plâng la fiecare eșec. Depun mult suflet în ceea ce fac și uneori uit și de mine, doar ca să le reușesc pe toate. Rămâne ca cei din jur să aprecieze munca noastră.

Îmi place la nebunie să învăț de la oameni, să fur din lucrurile bune, învățăminte și orice cred eu că îmi va fi de folos. Am colegi la minister cu o experiență vastă și în fiecare zi învăț lucruri noi. Succesul meu, este succesul echipei mele și instituției unde activez. Totul se datorează lor și pe această cale le mulțumesc. Am noroc de oameni buni în viața mea, de prieteni și familie frumoasă, iată secretul.

Mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde la întrebări. Îți urăm succes, putere, energie, entuziasm, bucurie și desigur, pace.Mă bucur mult că te-am cunoscut și îți mulțumesc pentru acest interviu sincer și de suflet. Sărbători luminoase!

 Autor: Ligia Beatrice Vasilescu

spot_img

Articole asemănătoare

Inedit: Cromoforme, o expoziție de pictură și ceramică. Unde? Când? Foto

Inedit: Cromoforme, o expoziție de pictură și ceramică. Unde? Când? La aceste întrebări vom răspunde azi la Infoanunț.

Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h. Până când?

Podul feroviar peste râul Olt a intrat în reparații pentru viteza maximă de 120 km/h. Până când? La acerastă întrebare răspundem în cele ce urmează.

Cine a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Video

Cine a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC. Aceasta este subiectul despre care vorbim azi, la Infoanunț.

Care este noul film din cadrul proiectului KineDok powered by One World România. Foto

Care este noul film din cadrul proiectului KineDok powered by One World România. Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film.