Cum ne putem orienta după stele. Și alte tipuri de orientare în spațiu

Date:

Share post:

În orice loc pe Pământ ne-am afla, putem să ne orientăm cu ajutorul stelelor. Dacă ne aflăm în emisfera sudică, putem găsi cale orientându-ne după Constelația Crucea Sudului.

Cum ne putem orienta după stele. Și alte tipuri de orientare în spațiu

Această constelație, precum îi este și numele, are forma de cruce și este orientată întodeauna spre sud. Dacă stăm cu fața la ea înseamnă că privim al sud.  În dreapta este vestul, în stânga estul, iar în spate, nordul.

În emisfera nordică, ne putem orienta după Steaua Polară, care face parte din constelația Ursa Mare.

Ea este deosebit de strălucitoare și indică întodeauna nordul.

Marinarii, investigatorii și călătorii utilizează stelele și poziția lor ca reper în timpul călătoriilor nocturne.

Orientarea cu ajutorul ceasului

Dacă avem un ceas cu afişaj cu limbi indicatoare (nu unul cu afişaj electronic), cu ajutorul Soarelui, putem afla direcţia Sud.

Se ţine ceasul orizontal cu limba mică (cea care indică ora) îndreptată în direcţia în care se află Soarele. Bisectoarea unghiului format de direcţia limbii mici şi direcţia imaginară ce trec prin centrul ceasului şi ora 12 de pe cadran, indică directia S.

Orientarea cu ajutorul umbrei

Dacă Soarele este destul de puternic încât să se vadă clar umbra, cu ajutorul unui băţ putem să stabilim Estul şi Vestul.

Se înfige băţul în pământ şi se marchează “vârful” umbrei. Se aşteaptă circa.o jumătate de oră, o oră sau cât este nevoie, pentru ca umbra sa să se deplaseze suficient de mult şi apoi se marchează noua poziţie a vârfului umbrei. Linia care uneşte cele două puncte indică direcţia Est (înspre cel de-al doilea punct) .Vestul (înspre primul punct).

Orientarea cu ajutorul poziţiei Soarelui

Se stabileşte după luna calendaristică şi oră, punctele cardinale Nord, Sud şi Est.

În februarie, la ora 6, poziţia Soarelui indică Estul, la ora 12 indică Sudul, iar la ora 18 indică Nordul, etc

Orientarea cu ajutorul busolei

Orientarea în teren nemarcat şi necunoscut se poate face folosind busola şi cunoscând azimutul direcţiei spre care dorim să ne îndreptăm, sau dacă reuşim să identificăm un obiectiv (arbore, o stâncă, o plantă, etc), tot azimutul ne ajută să ajungem la el fără a exista riscul de a ne rătăci.

Busola are cadranul împărţit în 360 de grade, iar gradaţia 0 (zero) sau 360 corespunde Nordului. Cu ea putem determina cu uşurinţă direcţia Nord şi azimutul unei direcţii care ne interesează.

Se caută în teren un obiectiv cunoscut – un punct fix, pe direcţia la care dorim să ajungem. Apoi stabilim direcţia Nord, acul magnetic să fie cu vârful pe litera “N” sau “360”. Din această poziţie se roteşte cadranul gradat până când, privind cu ochiul prin cătare spre înălţător, se observă obiectivul ales.

Valoarea gradaţiei de pe cadran, din dreptul semnului, este chiar azimutul direcţiei pe care dorim să o urmăm. Respectând această valoare putem ajunge la obiectivul propus chiar dacă datorită înaintării, nu mai avem posibilitatea să vedem reperul ales datorită denivelărilor de teren, a pădurii, a ceţii, a nopţii, etc.

Text și foto: astronomica.ro

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.