DINAMO Țareuca – prima echipă de copii antrenați de un veteran MAI

Date:

Share post:

Ca urmare a inițierii Proiectului de promovare a sportului în rândurile copiilor și implicarea lor activă în jocuri de echipă împreună cu veteranii MAI, a fost creată prima echipă de copii care vor fi antrenați de un veteran al Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a avut o întâlnire cu echipa de copii pasionați de fotbal din satul Țareuca, r.Rezina și antrenorul lor Alexandru Ceban, veteran al MAI, cel care a inițiat acest program ce are menirea de a promova cultura sportului în rândurile tinerii generații.

Ministerul de Interne cu suportul Asociației de veterani, al Clubului Dinamo și Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) a oferit copiilor echipament  sportiv, mingi și produse alimentare, iar copiii au mulțumit pentru cadouri și au jucat primul meci reprezentând oficial numele DINAMO Țareuca.

FMF a organizat instruirile teoretice și practice pentru 22 de veterani ai Ministerului, care vor fi antrenori de fotbal pentru copii. Ulterior, veteranii MAI vor forma echipe din localitățile în care locuiesc (în special copii din familii social vulnerabile) vor identifica împreună cu MAI, FMF și Clubul Dinamo potențiali parteneri care vor oferi suport pentru dotarea lor cu echipament sportive și îi vor ajuta să participe la diferite competiții.

Foto: MAI

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.