Vineri, 8 aprilie 2022, ora 17.00, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Maramureşean Sighetu Marmaţiei, Muzeul Brăilei “Carol I”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane şi Colecţia Etnografică Marius Matei, dă startul proiectului “Dincolo de poveste. Graiul straielor moştenite”.
”36 piese de port și podoabe tradiţionale încep un drum având ca primă întâlnire la Bistrița. Vom urmări firul unor poveşti pentru a vedea ce ne unește, ce ne apropie. Vrem să descifrăm ce mesaje ne transmit strămoșii noștri, să aflăm cum era viaţa, cum erau acele vremuri. Veți vedea un eveniment care va fi începutul unei frumoase colaborări, apreciind diversitatea fără a știrbi din identități. Comunitatea bistrițeană e alături de noi. ”, transmit responsabili proiect – Gela Neamțu și Mihaela Bolog. Manager, Alexandru Gavrilaș.
Elevii Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu”, ca parte din acest proiect, coodonaţi de Ştefania Borodi,
au pregătit fire împletite inspirate din poveștile bunicilor.
Text și foto: Complexul Muzeal Bistrița