Două permise de conducere falsificate, găsite la Vama Costești

Date:

Share post:

În mai puțin de 24 de ore, polițiștii de frontieră din Costești au identificat doi conaționali care dețineau permise de conducere cu semne vădite de falsificare.
Dacă într-un caz cetățeanul era convins că actul este unul veridic, atunci al doilea moldovean a recunoscut că este un fals și intenționa ”să se clarifice” cu  persoana care l-a perfectat.
Cu scopul de a ajunge în Germania, la muncă, la linia de control al trecerii frontierei de stat s-a prezentat un locuitor al raionului Soroca, în vârstă 30 de ani, se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
Conform deciziei polițistului de frontieră, persoana a fost  supusă unei verificări suplimentare pentru a exclude bănuiala de implicare în activități ilegale a acesteia. Ca urmare, din portmoneu a fost ridicat un permis de conducere moldovenesc, care ar fi eliberat pe numele posesorului. Fiind supus cercetării amănunțite, polițiștii de frontieră au constatat că este falsificat. La cele depistate, cetățeanul a declarat că știa despre acest fapt, deoarece l-a obținut printr-un intermediar, căruia urma să-i ofere 900 de euro. „Nu am putut susține examenul auto și am apelat la o persoană, care repede mi-a obținut documentul. Am crezut că este unul veridic, însă l-am verificat ulterior și mi s-a spus că este fals. Acum persoana care mi-a dat acest act nu îmi răspunde”.
De asemenea, cel de-al doilea document falsificat a fost prezentat în cadrul formalităților de control, efectuate la ieșirea din Republica Moldova. Un locuitor al municipiului Bălți riscă cercetare penală pentru fals în acte. Bărbatul de 46 de ani conducea un autoturism de model Ford, înmatriculat în Polonia. Printre documentele înmânate la control a fost și permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile poloneze.
În cadrul verficărilor primare au apărut suspiciuni privind veridicitatea acestuia. A fost confirmată contrafacerea documentului în urma cercetării cu tehnica specială, permisul conținea mai mulți indici de falsificare. La audieri, cetățeanul a relatat că în Polonia, angajatorul a fost cel care i-a perfectat documentul. Pentru aceste servicii ar fi achitat 1500 zloți. Nu a bănuit că este falsificat, deoarece a fost asigurat de autenticitatea acestuia.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de audiere și constatare a infracțiunii, documentele au fost ridicate și vor fi ulterior transmise spre expertiză.
Text și foto: Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI R. Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.