Poliţiştii, de multe ori, sunt primii care ajung la locul producerii unui eveniment nefericit, soldat cu victime omeneşti, iar viaţa acestor oameni depinde în marea măsură de rapiditatea cu care se intervine pentru acordarea primului ajutor de bază, până la sosirea personalului specializat din cadrul SMURD sau al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Exact cu această motivație a avut loc și cursul de instruire pentru acordarea primul ajutor, la care elevii cuminți din bănci au fost chiar polițiștii.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost demarat un program naţional de pregătire a poliţiştilor pentru dobândirea deprinderilor pentru aplicarea diferitelor tehnici şi manevre de acordare a primului ajutor fără echipamente, cât şi formarea deprinderilor de utilizare a defibirilatoarelor semiautomate.
În acest sens, la data de 8 septembrie a.c., la sediul IPJ Iaşi au debutat cursurile de acordare a primului ajutor la care participă, cu prioritate, poliţiştii ieşeni din structurile operative (exemplu: rutieră, ordine publice etc.).
”Pentru că ne dorim să venim în permanenţă în sprijinul cetăţeanului aflat în nevoie, considerăm că aceste sesiuni de instruire ne vor ajuta pe noi, poliţiştii ieşeni, în intervenţiile viitoare”, au transmis reprezentanții IPJ Iași, printr-un comunicat media, emis spre difuzare redacției Info Anunț.
Astfel de activități sunt organizate periodic de Serviciul de Pregătire Profesională al IPJ Iaşi, iar sesiunile de pregătire sunt susţinute de instructori formatori de la Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul ISU Iaşi.
Text: Filip Gheorghe
Foto: IPJ Iași