Este bine să știm: Cum aducem armonia în viața noastră. Vom începe cu o mică introducere. Iată că noua eră energetică a început. Binele atrage bine și la polul opus, răul atrage rău. Nimic nu va mai fi așa cum știam. De azi înainte, legea care va guverna viața noastră este aceasta: capacitatea de a crea și transforma prezentul și viitorul.
”Ceea ce gândești creezi. Ceea ce simți, atragi. Ceea ce emani, devii”.
Mintea, corpul și sufletul sunt un tot unitar iar armonia dintre ele este exact realitatea pe care o trăim. Orice dizarmonie creează dezechilibru și orice dezechilibru aduce probleme în corpul fizic sau în realitatea lumii materiale de zi cu zi.
Toul este interconectat: gândurile tale, emoțiile tale, acțiunile tale și energia pe care o emani.
Unde plantăm prima sămânță? Unde altundeva decât în gândurile noastre. Noi singuri o creștem prin gânduri, indiferent dacă acestea sunt bune sau mai puțin bune.
Gândurile bune sunt preum o plantă care crește frumos, armonios, în timp ce gândurile negative, când le conștientizăm, este bine să le rupem cu rădăcină cu tot.
Și de acestă dată binele atrage bine și răul atrage rău. Așa că atenție la gânduri: prin gândurile bune vom obține o grădină minunată, plină de flori multicolore, cu miros divin desăvârșit, în schimb prin cele triste și negative vom vedea mereu o curte plină de buruineni înțepătoare, ciulini, flori uscate, lipsite de vlagă și de energie.
Fii grădinarul propriei vieți, cultivă numai gânduri bune, iar dacă vin și cele rele, transformă-le prin puterea gândului pozitiv în lumină, entuziasm și frumusețe.
Autor: Ligia Beatrice Vasilescu, editor