vineri, august 12, 2022
spot_img
AcasăINFO ACTUALITATEEva și Zlata, surorile gemene care au fugit din Odesa, cu mama...

Eva și Zlata, surorile gemene care au fugit din Odesa, cu mama lor, susținute de Salvați Copiii

Ca să își protejeze copiii, Eva și Zlata, surori gemene și Polina, fata mai mare, Elena a decis să rezilieze contractul pentru locuința pe care abia și-o cumpăraseră în Odesa. Când a început războiul, ea și soțul ei și-au pierdut locurile de muncă și nu au mai reușit să acopere rata lunară. Au lăsat totul în urmă, iar de pe 11 mai locuiesc în Centrul de tranzit eGros Iași. Astăzi, familia este inclusă în programul de asistență umanitară al Salvați Copiii România.

Iași, 13 iulie 2022: Organizația Salvați Copiii România anunță deschiderea primului Centru de consiliere și informare pentru familiile refugiate din Ucraina, la Iași. Totodată, la Școala Gimnazială ”Veronica Micle” Iași, Salvați Copiii amenajează spații adecvate unde se vor desfășura activități recreativ-educaționale cu 38 de copii ucraineni  instituționalizați, integrați în sistemul de învățământ românesc. Copiii sunt cazați la Centrul de Servicii Sociale Bucium, al DGASPC Iași, alături de alți 5 copii mai mici, cei 9 îngrijitori ai lor și de cei 9 copii ai acestora.

Începând cu data de 9 mai, cei 52 de copii din Centrul de Servicii Sociale Bucium primesc zilnic sprijinul Salvați Copiii. În total, 3.123 de copii și 5.723 de adulți au primit asistență umanitară complexă,  prin echipele Organizației Salvați Copiii, la nivelul județelor Iași și Vaslui, de la începutul invaziei militare din Ucraina.

Cei 38 de copii cazați la Centrul de Servicii Sociale Bucium provin din sistemul de protecție a copilului din Ucraina – Instituția Municipală de Asistență Socială a Copiilor și Familiilor „Casa Bună” a Consiliului Regional Dnipropetrovsk, iar acum sunt înscriși la Școala Gimnazială ”Veronica Micle”, Iași, în cadrul grupelor de preșcolari, ciclul primar și gimnazial. Activitatea face parte din programul de sprijin al Salvați Copiii, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Centrul de Servicii Sociale Bucium.

În cadrul acestui demers, se are în vedere susținerea copiilor în continuarea parcursului educațional prin intermediul activităţilor interculturale şi educative derulate în spiritul respectului faţă de diversitate, încrederii şi înţelegerii, a solidarităţii şi a toleranţei reciproce. Spații prietenoase se pregătesc, de asemenea, în Centrul Bucium,  pentru desfășurarea de activități educaționale.

Salvați Copiii a amenajat în incinta eGros – centrul de tranzit pentru refugiați – un spațiu prietenos destinat copiilor, pentru activități recreative. Până în prezent, aici s-au desfășurat activități recreative cu 443 de copii și 969 de adulți, care au beneficiat de consiliere informațională, suport material și tichete sociale.

În perioada 4 – 8 iulie, 32 de copii au participat la Tabăra de vară organizată la Arca lui Noe, mini-fermă și parc de joacă în Bârnova-Iași, cu sprijinul Salvați Copiii.

„La patru luni de la începerea războiului la scară largă, constatăm o nevoie crescută de a sprijini persoanele care doresc să se stabilească pentru o perioadă mai lungă în România. Ele au nevoie în special de informații, îndrumare și consiliere pentru a accesa drepturile și serviciile disponibile pentru ei, cum ar fi accesarea sistemului de învățământ, a serviciilor medicale, a locurilor de muncă sau a serviciilor de consiliere emoțională”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizația Salvați Copiii este prezentă la punctul de trecere a frontierei din Sculeni (Iași) și Tabăra de tranzit Huși (Vaslui), evaluând constant nevoile și oferind asistență umanitară.  Echipele de teren ale organizației asigură produse de primă necesitate (produse de îngrijire personală și articole de îmbrăcăminte), consiliere, comunicare în limba ucraineană, informare privind protecția temporară, colaborând cu reprezentanții autorităților prezente la frontieră (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Poliția de Frontieră).

Până în prezent, la Infopoint Vama Sculeni, angajații Salvați Copiii au oferit suport material și consiliere informațională pentru 4.919 persoane – 1.533 de copii și 3.386 de adulți, iar în Tabăra de tranzit Huși, județul Vaslui, 679 de persoane – 222 de copii și 457 de adulți, au beneficiat de aceste servicii.

Echipa Salvați Copiii colaborează cu autoritățile locale, susținând financiar transportul persoanelor care intră pe teritoriul României prin punctele de frontieră aflate la granița cu Republica Moldova. Până la momentul actual au fost sprijinite financiar 10 transporturi pentru 216 copii și 231 de adulți. Printre aceste persoane, s-a aflat și un grup de 9 copii și 3 adulți proveniți din sistemul de protecție a copilului din Ucraina, preluarea acestora fiind realizată în colaborare cu DGASPC Iași. Aceștia sunt în continuare cazați la Centrul de Servicii Sociale Bucium.

Salvați Copiii a oferit, până acum, pentru 144.191 de persoane, dintre care 82.112 de copii ucraineni și 62.079 de adulți (femei, vârstnici, familii extinse) sprijin umanitar, asistență socială și educațională, precum și psihologică. Au fost distribuite 13.205 tichete sociale pentru familiile cu copii, iar 3.828 de persoane (1.276 de familii) au fost înregistrate în programul de asistență financiară pentru a primi suport pentru o periodă de 3 luni.

Text și foto: ANALIZA SALVAȚI COPIII ROMÂNIA

RECOMANDARE
- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE