Eveniment la APIA … Foto

Date:

Share post:

Printr-un comunicat de presă s-a anunțat că a avut loc o vizită de studiu a unei delegații a Republicii Moldova la sediul APIA din România.

Cornel Constantin TURCESCU, Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a primit astăzi, 31 octombrie 2023, vizita de studiu a unei delegații din Republica Moldova, în contextul pregătirii acesteia pentru aderarea la Uniunea Europeană și al sprijinului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) acordat în cadrul Proiectelor „Răspunsul multidimensional la provocările emergente în materie de securitate umană” și „Accelerarea Transformării Digitale în Sectorul Public”, în vederea construirii unui sector agricol rezilient în Republica Moldova.

Acțiunea are ca obiectiv împărtășirea de bune practici de implementare la nivelul APIA a Sistemului Integrat de Administrare și Control (IACS) și mecanismele asociate, respectiv procedurile privind acreditarea agențiilor de plăți ale Uniunii Europene, și reunește reprezentanți ai unor multiple insitituții din Republica Moldova, respectiv ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAFI), Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Agenției Servicii Publice (ASP), Agenției pentru Siguranța Alimentelor (ASA), Agentiei Relații Funciare și Cadastru (ARFC), precum și reprezentanți ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP).

Temele de discuție vin în întâmpinarea interesului manifestat de delegația din Republica Moldova și tratează aspecte prioritare pentru acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru dezvoltarea capacității instituționale. Acestea se axează în principal pe:

  • Sistemul Integrat de Administrare și Control al APIA;
  • Registrul fermierilor sau un sistem echivalent;

–   Procedurile de acreditare a Agențiilor de plăți din cadrul UE, în special: rolurile și responsabilitățile principalelor părți interesate, conținutul și colectarea datelor, reguli generale de înregistrare și actualizare, intervalul general de timp pentru implementare, cadrul de utilizare a datelor de către administrațiile publice și alte organisme, exemple de vizualizare a datelor și recomandări ce trebuie luate în considerare la proiectarea sistemelor.

Totodată, evenimentul consolidează parcursul dinamic de cooperare cu agenția similară din Republica Moldova și transferul de informații și bune practici dobândite de APIA în contextul experienței de implementare a măsurilor de sprijin financiar destinat fermierilor, contribuind astfel la susținerea eforturilor de dezvoltare instituțională în vederea implementării Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene.

Informații: SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE.

spot_img

Articole asemănătoare

Petiție pentru salvarea bazelor sportive din București

Petiție pentru salvarea bazelor sportive din București. Cine a lansat această idee și mai multe amănunte în cele ce urmează.

România regală la Muzeul Țării Crișurilor. Foto

România regală la Muzeul Țării Crișurilor. Aceasta este tema articolului care îl redăm în continuare, azi, la Infoanunț.

Când și unde va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului „Dans, Artă, Multidisciplinaritate” – D.A.M. 4

Când și unde va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului „Dans, Artă, Multidisciplinaritate” – D.A.M. 4. La aceste întrebări răspundem în cele ce urmează.

Infoanunț: Începând de azi, metroul va circula direct între…

Infoanunț: Începând de azi, metroul va circula direct între... Mai multe amănunte în cele ce urmează.