Eveniment: Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica în cultura urbană sibiană. Foto

Date:

Share post:

Eveniment: Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica în cultura urbană sibiană.

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează evenimentul Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica în cultura urbană sibiană,  care va avea loc în perioada 2 – 4 august 2024, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de țară.

Participă 26 de meșteri olari care vor susține ateliere interactive și demonstrative de olărit, dar și ateliere experimentale de modelare, decorare și ardere a ceramicii tradiționale și a lutului. De asemenea, olarii împreună cu bucătarii Organizației Patronale a operatorilor HoReCa din Sibiu vor găti în vase de lut, pe vatră deschisă, mai multe reţete tradiţionale.

Opinie avizată

,,Proiectul dezvoltă un concept inovator de abordare a ceramicii în cultura urbană sibiană din perspectivă științifică și practică. Se urmărește promovarea autenticului în cultura urbană sibiană prin folosirea instrumentarului de ceramică pentru gătit, servit și conservat hrana și punerea în valoare a patrimoniului material și imaterial deținut de olarii din România, Republica Moldova și Ungaria, buni cunoscători ai tehnicilor tradiționale.

Dacă doriţi să cunoaşteţi ceramica utilitară, să aflaţi de ce e bine să gătim în vase de lut, care sunt olarii care au realizat vase frumoase, bine arse, în care mâncarea îşi păstrează în întregime gustul natural, Vă invităm în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului!”, a declarat dr. Karla Roșca, șef secție Expoziții pavilionare Muzeul ASTRA.

REPERE DIN PROGRAM

2 august 2024, ora 17.00, va avea loc o dezbatere despre cultura gătitului acasă după rețete moștenite în familie și servitul mesei împreună.

2 – 4 august 2024, orele 10.00 – 19.00, 26 de meșteri olari vor susține ateliere interactive și demonstrative de olărit, dar și ateliere experimentale de modelare, decorare și ardere a ceramicii tradiționale și a lutului.

Începând cu ora 10.00 olarii-bucătari, alături de bucătarii Organizației Patronale a operatorilor HoReCa din Sibiu vor găti, în vase de lut pe vatră deschisă reţete tradiţionale: ciorbă de porc cu cartofi, paloc gulaș, țambalul godacului, Pásztortarhonya, ciorbă ardelenească de porc, ciorbă de burtă, tocăniță cu carne de porc și cu cartofi, sarmale cu afumătură de porc și cu șorici, tocană de mânzat cu mămăligă, gulaș secuiesc cu afumătură, tocăniță de miel, tocăniță de vită, supă de legume, ciulama de pasăre.

3 – 4 august 2024, orele 10.00 – 14.00, se vor organiza 2 ateliere demonstrative de prezentare a servirii mesei în familie în cultura urbană sibiană, cu degustare pentru publicul vizitator.

3 – 4 august 2024, ora 17.00, recitalurile muzicale și dansurile multiculturale vor anima zona Târgului și vor fi susținute de „Călușerii ” din Rășinari, Școala de dans „Ion Macrea” din Sibiu, Ansamblul „Doruri sibiene” din Șura Mare, Ansamblul de dansuri al Forumului Democrat al Germanilor, Sibiu și Ansamblul Folcloric „Junii Cetății Rupea”, Brașov.

Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica în cultura urbană sibiană este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Sponsori eveniment: S.C. Interceram Sighişoara.

Info text: dr. Roșca Karla, șef secție Expoziții pavilionare Muzeul ASTRA

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Text și foto: PR Muzeul Astra

spot_img

Articole asemănătoare

NOU! 77 tone detergent contrafăcut reținute de inspectorii vamali. FOTO

NOU! 77 tone detergent contrafăcut reținute de inspectorii vamali. Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - Iași. Acesta este subiectul de azi, la Infoanunț.

De astăzi îți poți alege biletul la filmul favorit din cadrul BIFF

De astăzi îți poți alege biletul la filmul favorit din cadrul BIFF. Cea de a XX-a ediție, aniversară, a Bucharest Internațional Film Festival (BIFF - www.biff.com.ro)

Nou! Kara participă la un curs european

Nou! Kara participă la un curs european. Mai multe amănunte, în cele ce urmează. În perioada 8 - 19 septembrie 2024...