Evenimentul Public de prezentare a Priorităților Președinției României a Consiliului UE

Date:

Share post:

Ambasada României în Republica Moldova și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au organizat miercuri, 30 ianuarie 2019, evenimentul public de prezentare a Priorităților Președinției României a Consiliului Uniunii Europene. Ceremonia a avut loc la Muzeul Național de Artă a Republicii Moldova.

Prioritățile României vor fi structurate în baza a patru piloni principali de acțiune: (1) Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate; (2) Europa siguranței; (3) Europa, actor global; (4) Europa valorilor comune.

În cadrul discursului său, Ambasadorul României Daniel Ioniță a prezentat prioritățile Președinției României a Consiliului UE și a declarat:”Viziunea pe care o va proiecta România pe durata mandatului său va fi construită în jurul principiului coeziunii. Accepțiunea acestui concept acoperă, în viziunea României, multe dintre realitățile care trebuie acomodate în contextul european actual. Acest obiectiv este reflectat, de altfel, și în motto-ul Președinției – Coeziunea, o valoare comună europeană. (…) Pe parcursul mandatului, România are posibilitatea să demonstreze sprijinul puternic pe care îl acordă proiectului european al integrării și coeziunii. Deținând Președinția Consiliului UE, Romania va acționa ca un broker onest pentru a identifica soluții și a permite avansarea agendei europene pe toate dosarele aflate în discuție în acest moment la nivel comunitar”, se arată într-un comunicat media.

Prezenți la eveniment, Ambasadorul Peter Michalko, Șeful Delegației UE în Republica Moldova s-a referit la obiectivele principale ale relațiilor UE cu Republica Moldova, iar viceprim-ministru pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a prezentat stadiul actual de realizare a Agendei de Asociere cu Uniunea Europeană și așteptările autorităților de la Președinția României a Consiliului UE. Co-Președintele interimar al Platformei Societății Civile UE-Moldova, Alexei Buzu, s-a referit la principalele provocări și oportunități ale procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, prin prisma angajamentelor asumate în Acordul de Asociere.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, coordonatori pentru integrare europeană din instituțiile publice din Republica Moldova, reprezentanți ai societății civile, reprezentanți ai mediului academic și mass media.

Foto: Ambasada României în Republica Moldova

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.