Expoziţia „Pânzături şi şorţuri măierene”, la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru

Date:

Share post:

Sub egida Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită, începând cu data de 23 martie 2022, la expoziţia temporară „Pânzături şi şorţuri măierene”.

Expoziţia de faţă reuneşte câteva zeci de şorţuri şi pânzături, dar şi pânzături perechi, exponatele fiind specifice zonei superioare a Văii Someşului Mare, mai precis localităţii Maieru, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Ţesute în două sau mai multe iţe, la războiul orizontal, confecţionate din fire de origine vegetală, cum ar fi cânepa, inul sau bumbacul, sau de origine animală, de exemplu lâna, pânzăturile nu au lipsit niciodată din portul popular femeiesc, fiind purtate atât în zile de lucru, cât şi în zile de sărbătoare peste poalele albe peste care erau prinse şi cu o cingătoare sau frânghie încinsă în jurul mijlocului.

Având neapărat o formă dreptunghiulară, o parte din pânzături erau confecţionate doar la stative, prin ţesere, fiind simple sau cu dungi/vârste de diferite lăţimi, în alternanţă cromatică, urmând ca marginile laterale sau cele de jos ale acestora să fie lucrate cu acul în dantela care era apoi cusută pe marginile acestora. Dantela era aproape nelipsită de la orice tip de şorţ sau pânzătură, iar uneori partea inferioară avea, în loc de dantelă, ciucuri lăsaţi liberi din băteală şi urzeală, aceştia putând fi şi împletiţi.  Pe de altă parte, unele pânzături şi şorţuri erau ţesute într-o singură culoare (un singur fond), urmând ca alesăturile să fie cusute cu acul, brodate, decorul putând fi amplasat doar pe o parte, dar şi pe toată suprafaţa lor, fiind dispus în registre orizontale, cu motive geometrice şi/sau florale în alternanţă sau nu cu vârste/vărgi de diferite culori. De pe ornamentica acestora nu lipseau nici aplicaţiile cu mărgele, cu fir de mătase sau chiar cu fir metalic.

Purtate de fetele cele mai mici şi până la femeile cele mai în vârstă, într-un singur fond sau culoare începând de la roşu sau orice altă culoare şi culminând cu negrul, sau cu alesături migăloase cu o ornamentică complexă, şorţurile şi pânzăturile îsi vor spune povestea lor în expoziţia ce va fi deschisă la muzeul măierean.

Peste 30 de piese fac parte din colecţia personală a localnicei Cornelia Partene (mama muzeografului de la muzeul măierean), acestora adăugându-se cele existente în patrimoniul muzeului. Pe lângă acestea, fotografiile vechi înfăţişând femei îmbrăcate în port popular, purtând pânzăturile de altădată,  întregesc atmosfera frumoasă a acestor veşnice creatoare populare şi a portului popular strămoşesc.

Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene. Manager – dr. Alexandru Gavrilaş.

Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru, în perioada 23 martie – 5 mai 2022, de miercuri până duminică.

Text și foto: Complexul Muzeal Bistrita 

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.