Flori la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău

Date:

Share post:

 

Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță a depus în data de 24 ianuarie 2022 un buchet de flori la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.

 

 

Cu acest prilej, după cum se arată într-un comunicat informativ, ambasadorul român a subliniat:

„… După cum știm, acum 163 de ani printr-o decizie înțeleaptă a legislativelor de atunci, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei și totodată al Țării Românești, punând bazele astfel României moderne.

Totodată, anul acesta este un an extrem de important pentru că chiar astăzi sărbătorim 160 de ani de la data la care primul guvern condus de Barbu Catargiu și-a intrat în funcțiune. Deci avem 160 de guvernare a României și 160 de ani de diplomație a României.

Este un excelent prilej pentru a-i felicita pe absolut toți cei care simt românește, oriunde s-ar afla ei, este un prilej pentru a spune că vom crede în continuare în România noastră cea dragă, Românie modernă, Românie democratică, Românie care în momentul de față este membru UE și al NATO și o Românie care a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, pe care o dorim, de asemenea, alături de noi în marea familie europeană.”

La finalul ceremoniei, membrii Ambasadei României la Chișinău s-au prins într-o simbolică horă a unirii.

Text și foto: Press Office Embassy of Romania/Chișinău

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.