Folosește apa cu responsabilitate!

Date:

Share post:

ApaVital reamintește utilizatorilor săi că resursele de apă sunt limitate, motiv pentru care este necesar să avem grijă de fiecare picătură care curge la robinetele noastre, pentru a beneficia în continuare de o apă sigură și de calitate.

În mod normal, cu excepția lunilor de vară, ApaVital nu se confruntă cu probleme legate de furnizarea apei către utilizatori, sistemele fiind astfel dimensionate pentru a acoperi integral necesarul de consum al populației, pentru uz casnic și menajer. Odată cu apariția temperaturilor ridicate, intervine un grad ridicat de simultaneitate a consumurilor și, pe fondul utilizării iresponsabile a apei, se ajunge la epuizarea rezervelor din rezervoarele de înmagazinare.

ApaVital ajunge astfel în neplăcuta situație de a institui programe de furnizare în zonele în care apa este consumată în exces, pentru ca toți clienții să beneficieze de această resursă, la intervale de timp controlate.

Motivele care conduc la apariția unor astfel de situații sunt următoarele:

– seceta pedologica prelungită prezentă în ultimii ani, care a dus la un deficit cronic de apă la surse;

– consumul de apă în alte scopuri decât cel prevăzut în contracte și în avizele eliberate, în special consumul pentru folosințe agricole (udarea culturilor agricole, a gazonului etc.)

– neracordarea la rețeaua de canalizare, care face ca prețul să fie semnificativ diminuat iar consumul apei în alte scopuri decât cel pentru uz casnic și menajer să fie accesibl din punct de vedere financiar;

– dimensionarea rețelelor după standarde tehnice care nu prevăd excesele de consum din România, caracteristice zonelor rurale;

– lipsa de planificare urbanistică, ceea ce permite dezvoltarea comunităților fără a fi asigurate în prealabil toate utilitățile necesare și trama stradală. Dezvoltarea sistemelor publice de alimentare cu apă și canalizare reprezintă de asemenea atributul unităților administrativ-teritoriale, finanţarea investiţiilor pentru înfiinţarea, dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă și de canalizare fiind de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale, conform legislației în vigoare.

Pentru a depăși astfel de perioade, este necesar ca utilizatorii să conștientizeze faptul că un consum propriu ridicat duce la o penurie de apă pentru toți ceilalți membri ai comunității. Insituirea controlului UAT-urilor, care au competența conferită de lege pentru descurajarea consumului în scop de irigare, reprezintă o altă soluție pentru depășirea unor astfel de situații.

ApaVital va face în continuare eforturi pentru a asigura un regim de furnizare a apei 24 de ore din 24, implementează lucrări de investiții cu fonduri europene sau din surse proprii pentru a asigura necesarul de apă potabilă al utilizatorilor, însă contează și pe sprijinul clienților săi în ceea ce privește utilizarea rațională a resurselor de apă.

Folosește apa cu responsabilitate, pentru ca această resursă vitală vieții și sănătății să fie disponibilă întregii comunități!

Text: Biroul de Presă ApaVital

Foto: arhiva Info Anunț

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.