Folosit pe post de curier pentru transmiterea actelor false, la Chișinău. Pățania unui moldovean

Date:

Share post:

A fost rugat de o rudă să ia două cărți de identitate românești pentru a le transmită unei persoane, în Belgia, iar acum riscă dosar penal.
Polițiștii de frontieră din Cahul au inițiat cercetări pe numele unui conațional pentru deținerea documentelor oficiale false, se arată într-un comunicat informativ, emis spre difuzare redacței INFO ANUNȚ.
Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere Cahul, pe sensul ieșirii din țară.
Ca urmare a controlului de nivelul II, în geanta personală a călătorului – un locuitor al raionului Cahul, polițiștii de frontieră au descoperit un colet cu un card bancar și două cărți de identitate românești.
La verificarea vizuală a actelor, inspectorul de la linie a depistat că în ambele cărți de identitate figurează fotografia aceleiași persoane, însă cu date de identitate diferite.
Fiind audiat, pasagerul a comunicat că nu cunoștea nimic, deoarece ar fi preluat coletul de la o rudă, pentru a-l transmite altei persoane când va ajunge la destinație.
Actele au fost ridicate, urmând să fie supuse expertizei.  În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub toate aspectele legale.
Text și foto: Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM
spot_img

Articole asemănătoare

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024. Acesta este subiectul pe care îl redăm în cele ce urmează.

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.