Povestea lui Franco Aloisio, italianul care și-a părăsit locurile natale pentru a veni în România, este una specială. Am prezentat până acum istoriile multor expați care au ales țara noastră în scop profesional, pentru a-și dezvolta cariera sau pentru a pune pe picioare o afacere. În cazul italianului Franco Aloisio, scopul venirii sale la București a fost cu totul altul: și-a dorit integrarea în societate a tinerilor cu probleme. Așa a ajuns să se implice în fundația pe care Miloud Oukili, clown franco-algerian, a înființat-o pentru a sprijini, cu ajutorul artei, copiii străzii.
Franco are 52 de ani și este născut în sudul Italiei. A început să muncească de mic, de la 15 ani. În paralel și-a făcut și studiile: liceul și facultatea. Primul job l-a avut în construcții, alături de tatăl său.
În perioada studenției i s-a ivit șansa de a activa în cadrul Primăriei din Milano ca educator special pentru copiii și tinerii care trăiau pe străzile din oraș. În anul 1996 a intrat în legătură cu o fundație internațională care i-a propus să meargă în Nepal pentru a implementa acolo un program destinat copiilor străzii. A acceptat provocarea și timp de un an și jumătate a stat în Nepal.
A venit pentru trei luni și a rămas pentru o viață
Atunci când a ajuns pentru prima dată în București, la începutul anului 2000, planul său era să rămână în România doar o perioadă de trei luni pentru a face un studiu de fezabilitate pentru o fundație. Lucrurile au evoluat și astfel au trecut 20 de ani de când Franco Aloisio s-a dedicat cu totul României.
„Îmi amintesc că am ajuns la București pe 7 februarie. Ningea, era foarte frig. Colegii îmi rezervaseră un apartament în Titan, la marginea orașului. De la geamul locuinței mele vedeam aburii care ieșeau din gurile de canal și muncitorii care se îndreptau către lucru. Iar eu străteam într-un apartament care avea pe un perete din dormitor un mare afiș cu o insulă tropicală. Era discordantă toată imaginea. A fost prima mea seară în București”, povestește Franco.
Italianul îmi mărturișește faptul că a fost fascinat de la început de Capitala României, pentru că avea acel aer de oraș de frontieră, foarte exotic. Era ușa dintre Est și Vest. „Peste tot era comerț de stradă, un mare bazar. Iar pentru mine era o imagine romantică”, subliniază Franco.
De la început și-a dat seama că a ajuns în mijlocul unui popor foarte prietenos, deschis în fața străinilor. „Eram singurul străin din colectivul în care activam, iar colegii m-au ajutat mult să mă integrez”.
Au trecut 20 de ani de la acele momente, iar între timp Franco și-a construit o viață în România. Este implicat în activități sociale, fiind parte din multe proiecte care vizează atât integrarea tinerilor cu probleme pe piața muncii, cât și sprijinirea adulților ajunși într-o situație grea.
De asemenea, este activ în protecția mediului, fiind membru fondator al mai multor organizații de acest tip. Traiul de zi cu zi și-l asigură datorită firmei sale de consultanță în domeniul fondurilor europene. Prin urmare, este implicat atât în zona socială, cât și în cea economică din București.
„Bucureștiul a devenit un oraș european”
Cele două decenii pe care le-a petrecut la noi în țară i-au permis să vadă schimbările pe care Capitala României le-a trăit în timp. Îmi spune din start că, în ultimii 20 de ani, Bucureștiul a devenit un oraș european, iar condițiile de trai s-au îmbunătățit semnificativ. Occidentalizarea României nu a adus doar lucruri bune, țara noastră importând și multe dintre problemele specifice statelor din Vest. Totuși, Bucureștiul rămâne unic în acest peisaj european, reușind să-și mențină prospețimea.
Țara de adopție i-a permis să descopere multe locuri frumoase, pe care Franco Aloisio le recomandă oricărui vizitator. Din București, de exemplu, ne indică Parcul Cișmigiu despre care ne spune că a fost primul parc pe care l-a vizitat atunci când a ajuns în oraș și îi transmite o imagine specială, imaginea Bucureștiului de altădată.
„Îmi place mult și Biserica Stavropoleos. Când trec prin centrul Bucureștiului nu pierd ocazia să stau cel puțin zece minute în interiorul acestui lăcaș. Îmi transmite un sentiment de liniște, de pace sufletească. Chiar dacă nu sunt religios, mă simt bine acolo. Iar dacă ar trebui să indic și alte locuri, vă spun că îmi plac Piața Romană și Bulevardul Magheru. Acolo am trăit o perioadă de un an și mărturisesc faptul că, la vremea respectivă, nu mi-a plăcut. Dar acum, când trec pe acolo, mă simt acasă. Mă simt ca în primul an în care am venit în București. Îmi este dor de zgomotul pe care-l auzeam de la fereastra apartamentului meu de la etajul al doilea, zgomot care îmi arăta că orașul trăiește, că este un furnicar plin de viață”, nuanțează Franco Aloisio.
Își va continua viața în România, mai exact în București, în orașul care l-a adoptat într-o lună friguroasă de iarnă. Franco Aloisio este convins că astfel va avea ocazia să asiste la cea mai importantă „revoluție” culturală, socială și economică pe care Capitala României abia acum începe să o trăiască.
