Funcționarii publici din Republica Moldova primesc bani pentru plata chiriei

Date:

Share post:

Funcţionarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, care nu sunt asigurați cu spațiu locativ, vor beneficia de o compensație bănească pentru chirie, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinței, sumă care să nu depășească salariul de funcţie al acestora.

Regulamentul prevede modalitatea de stabilire și achitare a compensației, dar și condițiile prevăzute pentru obținerea acestor mijloace bănești pentru chirie și actele necesare care vor fi depuse la secretariatul Comisiei de profil conform listei:

  1.  cererea angajatului cu statut special, depus pe numele conducătorului instituţiei, vizat de conducătorul nemijlocit;
  2. copia autentificată a contractului de închiriere (subînchiriere) a spațiului locativ în formă scrisă, înregistrat în modul stabilit la organul fiscal teritorial;
  3. certificatul eliberat de organul cadastral teritorial, prin care se confirmă că angajatul cu statut special, împreună cu familia, nu dispune de spațiu locativ în localitatea dată, înnoit anual la începutul lunii ianuarie.

Serviciile financiare ale Ministerului Afacerilor Interne, autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordine vor efectua plata compensaţiei în baza deciziei comisiei de profil, cu anexarea copiei autentificate a contractului de locaţiune. Compensaţia se va calcula de la data încheierii contractului de locaţiune, cu excepția funcţionarilor publici cu statut special care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri au încheiat contract de locaţiune (aceștia sunt în drept să solicite compensaţia în termen de cel mult 2 luni de la punerea în aplicare a actului normativ). Achitarea se va efectua lunar, concomitent cu plata salariului și va fi sistată la încetarea raporturilor de muncă.

Menționăm că, acest proiect este elaborat în vederea implementării articolului 46 alin, (2) al Legii nr. 288 din 16.12.2016, conform căruia, în cazul când funcţionarului public cu statut special nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare, acesta va primi o indemnizaţie pentru închirierea locuinţei în mărimea şi modul stabilite de Guvern.

Autor:Sofia Filip
Foto:Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.