Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Date:

Share post:

Aniversare: Prima grădină botanică din România, 170 ani. La mulți ani înainte!

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a sărbătorit la 10 august 2026, 170 de ani de la înființare. Este prima grădină botanică din România și, în același timp, cea mai mare din țară, unică prin numărul mare de specii vegetale și prin măsurile speciale de conservare a biodiversității.

Grădina Botanică din Iași poartă numele fondatorului său, medicul Anastasie Fătu, din octombrie 1996. 

„Știință și cultură pentru natură”

Sloganul „Știință și cultură pentru natură” definește misiunea Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași, instituție reprezentativă prin valoarea și recunoașterea colecțiilor sale științifice, atât la nivel național, cât și internațional.

Valoarea Grădinii Botanice din Iași este conferită de patrimoniul remarcabil al colecțiilor științifice de plante, precum și de secția destinată persoanelor cu dizabilități de vedere, unde speciile de plante bogate în uleiuri eterice sunt însoțite de explicații în alfabetul Braille.

Rezervă-ți vacanța din timp la Natura Slănic Moldova, acasă. Locuri limitate!

Fascinant!

Expozițiile florale tradiționale, organizate în toate anotimpurile, precum și evenimentele culturale desfășurate în colaborare cu diferite instituții prezintă un interes deosebit pentru turiștii din țară și din străinătate, precum și pentru persoanele dornice să fie mai aproape de natură.

Cu prilejul aniversării a 170 de ani de la înființarea Grădinii Botanice, Romfilatelia și Poșta Română au introdus în circulație, luni, 10 august 2026, emisiunea de mărci poștale intitulată „Grădina Botanică «Anastasie Fătu» a Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, 170 de ani”.

Manifestările aniversare au inclus și un moment artistic susținut, cu participare pe bază de invitație, de Artium String Quartet. Cvartetul este format din Bogdan Onofrei – vioară, Larisa Ailoaei – vioară, Laura Ungureanu – violă și Daniel Leancă – violoncel.

Luni, 10 august 2026, între orele 9.00 și 18.00, accesul în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a fost liber.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Grădina Botanică „Anastasie Fătu”: https://botanica.uaic.ro/

Text: PR UAIC

spot_img

Articole asemănătoare

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Exclusiv

Mesaje ascunse în situații de viață neplăcute. Un articol exclusiv la Info Anunț. Putem vorbi despre mesaje ascunse sau binecuvântări divine, acolo unde nu există o explicație pentru starea de sănătate care nu se ameliorează la oricâte tratamente am recurge...

Autoritatea Vamală Română anunță punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X în …

Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui sistem de scanare cu raze X utilizat pentru controlul

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți

S-a dat anunțul! Prețuri mai mari la carburanți. Începând cu data de 3 septembrie 2026, în Republica Moldova, prețurile la combustibil, motorină și benzină, vor fi mai mari. 

Fascinant! „Sabato Italiano”. Unde, cum, cine …

Fascinant! „Sabato Italiano” aduce farmecul Italiei: mercato, muzică live, gelato și o petrecere Italo-Disco.