Horoscopul toamnei!

Date:

Share post:

 Astrologul Libertăţii, Elena Bunescu, ne spune cum ne va merge în următoarele trei luni

Şanse în dragoste pentru Raci, noroc la bani pentru Fecioare, probleme de sănătate pentru Capricorni, schimbări la locul de muncă pentru Gemeni – sunt doar câteva dintre modificările care au loc pe harta astrală în această perioadă.

BERBEC

DRAGOSTE: Relaţiile deja oficializate vor trece timp de un an, de-acum încolo, printr-o perioadă de clarificare, în care totul este posibil, de la o mai mare apropiere până la o separare legală. Comunicarea este cheia rezolvării conflictelor care ar putea degenera. Vor fi necesare ajustări importante, iar relaţiile se vor schimba profund.

CARIERĂ: Domeniul profesional va evolua ca şi până acum, cu muncă multă şi oboseală pe măsură, dar va lipsi, începând din septembrie, acel strop de şansă care a dus la schimbări pozitive, mult aşteptate. Profesia cere modificări importante la nivelul stilului de viaţă, cel puţin până în vara viitoare.

SĂNĂTATE: Sunt posibile dereglări, pe fondul unor dorinţe pe care cu greu le vei putea refuza sau a unei epuizări generale a organismului. Chiar din septembrie vei observa o scădere a tonusului general, cu consecinţe importante asupra ritmului şi stilului de viaţă. Vor fi necesare schimbări ca să te poţi adapta noii situaţii.

BANI: Toamna aceasta nu promite belşug sau roade bogate decât acolo unde s-au depus eforturi speciale, în timp. Cheltuielile ar putea depăşi cu mult posibilităţile reale sau poţi aluneca în capcana unor intrigi, încercând să obţii ceva ce nu ţi se cuvine.

 TAUR

DRAGOSTE: Urmează mai multe luni în care relaţia de cuplu va trece prin transformări succesive, iar la finalul perioadei vei vedea că nu mai e deloc aşa cum credeai…

CARIERĂ: În septembrie debutează o perioadă diferită pe plan profesional. Principala noutate va fi faptul că norocul îţi va însoţi paşii, dar va trebui să pregăteşti atent aceşti paşi şi să găseşti curajul necesar să îi faci. Timp de un an, începând de acum, vei avea şansa de a face modificări, ba chiar de a face un salt, care, chiar dacă nu va dura mult, îţi va aduce destule bucurii.

SĂNĂTATE: Odată cu prima lună de toamnă, vei păşi într-o perioadă mai favorabilă în planul sănătăţii şi vei reuşi să te refaci, în special datorită regăsirii încrederii în capacitatea ta de a te vindeca. Octombrie este o lună bună pentru sănătate, pentru că vei afla cum îţi faci rău singur(ă) şi ce trebuie să schimbi în obiceiurile tale. Noiembrie vine cu o consolidare a vitalităţii regăsite în lunile anterioare.

BANI: Până spre finalul lunii septembrie va continua tendinţa ta de a acumula, de a face alianţe şi asocieri, inclusiv cu persoane aflate la distanţă, ca să-ţi asiguri un anumit nivel de bunăstare. În octombrie şi noiembrie vei reveni la o atitudine mai prudentă, bazată pe răbdarea care ţi-a adus întotdeauna beneficii.

 GEMENI

DRAGOSTE: Relaţia de cuplu va fi în continuare supusă unor teste de rezistenţă serioase. Până la finalul lunii septembrie există riscul să iei decizii impulsive, provocate de gândul că ai nevoie de altceva decât ai deja. Chiar de la începutul toamnei creşte mult şansa de a începe o nouă poveste de dragoste, una specială, care poate evolua în ceva serios.

CARIERĂ: Evoluţia profesională pare să urmeze o logică proprie, pe care deocamdată nu o înţelegi. Lunile de toamnă nu vor aduce eliberarea de tensiune pe care ţi-o doreşti, dar o vor diminua, mai ales noiembrie, iar tu îţi vei recăpăta încrederea în calităţile care te fac indispensabil(ă) pentru echipă.

SĂNĂTATE: Este un domeniu care aduce mai multe întrebări decât răspunsuri, şi nici acelea clare. Este indicat să fii atent(ă) la semnalele pe care ţi le trimite propriul organism, dar să nu le exagerezi şi să ceri mai multe păreri, înainte de a trage orice concluzie. Stresul te afectează mai mult în această perioadă.

BANI: Norocul îţi va fi alături în orice iniţiativă care are ca scop valorificarea unei pasiuni – cu alte cuvinte, ai şansa de a face ceva ce îţi place şi să fii plătit(ă) pentru asta. Cel puţin timp de un an, începând din septembrie, vei putea obţine venituri suplimentare în acest fel, îmbinând utilul cu plăcutul.

 RAC

DRAGOSTE: Timp de mai multe luni, de acum încolo, vei avea de înfruntat propriile temeri legate de relaţiile cu cei pe care îi iubeşti. Este un moment de alegere deosebit de important pentru ceea ce va urma în viaţa ta sentimentală. Vei fi ispitit(ă) la tot pasul să calci strâmb.

CARIERĂ: Ritmul foarte alert de la locul de muncă va continua până la finalul lunii septembrie. Din octombrie, situaţia va reveni la o anumită rutină care ţie îţi convine, pentru că îţi oferă mai multă siguranţă. Rămâne valabilă tendinţa de a munci mai mult decât oricând, poate mai mult decât ai muncit vreodată.

SĂNĂTATE: Starea de sănătate poate fi afectată destul de serios de modificările stilului de viaţă pe care ţi le impune serviciul. Până la finalul lui septembrie, situaţia se poate agrava de la o zi la alta, pentru că se adună dezechilibre, iar acestea se pot materializa într-o afecţiune cronică – de exemplu, o problemă hepatică sau una sangvină.

BANI: Veniturile vor creşte lent, dar sigur, ca urmare a eforturilor depuse. În schimb, cheltuielile pot creşte exploziv chiar din septembrie, din cauza nevoii de a-ţi aranja casa într-un anumit fel, pentru a te simţi cu adevărat răsfăţat(ă) în propriul cămin. Lunile septembrie şi octombrie vin cu o dorinţă de nestăvilit pentru lux, pe care o vei exprima în amenajarea locuinţei.

 LEU

DRAGOSTE: Luna septembrie se anunţă intensă, dar şi riscantă, prin graba de a parcurge diversele etape ale unei relaţii, de a trece la altceva, care să îţi ofere o garanţie că eşti pe drumul cel bun, cu persoana potrivită. În octombrie şi noiembrie vei reveni cu picioarele pe pământ şi vei accepta că e nevoie de răbdare.

CARIERĂ: Orice pas înainte pe plan profesional cere o pregătire foarte serioasă, iar unele etape, mai complexe, cer chiar o revoluţie personală, o depăşire a limitelor proprii. Lunile de toamnă vor aduce dorinţa de a face aceste schimbări, dar şi ocaziile şi oamenii potriviţi pentru a le realiza.

SĂNĂTATE: Frământările prin care treci din cauza cerinţelor profesionale pot avea efecte negative asupra sănătăţii. Este posibil ca unele probleme să dispară, dar să apară altele, cu rădăcini adânci în trecutul familial. Dintre lunile de toamnă, cea mai intensă se anunţă a fi septembrie, prin numeroase schimbări produse în starea de sănătate.

BANI: Timp de un an, ai avut şansa de a obţine mai mulţi bani pentru eforturile depuse. Acum, această şansă se mută în domeniul pregătirii concrete de care ai nevoie pentru a deveni mai bun(ă) în ceea ce faci, prin examene şi cursuri ce reprezintă investiţii în viitorul tău profesional.

 FECIOARĂ

DRAGOSTE: Se va reduce intensitatea unor conflicte care au complicat relaţia de cuplu. Este posibil să se fi instalat o anumită răceală. Lunile de toamnă te vor ajuta să-ţi limpezeşti un pic mintea ocupându- te de altceva – astfel, nu te vei mai simţi nedreptăţit(ă) pentru că te sacrifici mereu fără să fii apreciat(ă).

CARIERĂ: Eşti prea prins(ă) cu încurcăturile din familie ca să te mai poţi ocupa cu atenţie de toate complicaţiile profesionale. Laşi lucrurile să meargă de la sine, iar asta poate fi cea mai bună opţiune pentru rezolvarea problemelor.

SĂNĂTATE: Începând cu luna septembrie, vei observa cât de mult te-ai consumat în perioada anterioară, cât de multe ţi-ai dorit şi cât de mare trebuie să fie efortul de acum înainte pentru a te menţine la acelaşi nivel. Este indicat să fii atent(ă), în special în septembrie, la obiceiurile pe care le-ai preluat din familie şi prin care îţi faci rău singur(ă).

BANI: Acum debutează o perioadă de un an în care vei putea câştiga mai bine, îţi vei putea diversifica sursele de venit şi te vei putea extinde în aşa fel încât bugetul să crească precum Făt-Frumos. Te vei elibera de anumite poveri financiare, prin muncă proprie şi prin adoptarea unor schimbări aproape revoluţionare în aria preocupărilor.

 BALANŢĂ

DRAGOSTE: Urmează o perioadă explozivă în domeniul relaţiilor, în special cea de cuplu. Evenimentele vor fi declanşate chiar de tine, de nevoia ta de a-ţi însenina viaţa. Timp de un an, de acum încolo, poţi deveni ori foarte greu de suportat, ori foarte “dulce”, dar nu cu persoana cu care eşti acum, ci… cu un partener neoficial.

CARIERĂ: Este posibil să observi o diminuare a bunăvoinţei şefilor şi colegilor, chiar din septembrie, dar va rămâne valabilă şansa de a evolua profesional, prin eforturi constante. Octombrie şi noiembrie sunt luni de consolidare a poziţiei obţinute şi de reparare a imaginii, care a avut de suferit în ultima perioadă.

SĂNĂTATE: Există multe condiţii care trebuie îndeplinite pentru a-ţi păstra starea de sănătate sau pentru a o recupera. Septembrie poate aduce un val de griji nejustificate (în octombrie şi noiembrie vei avea ocazia să vezi că nu sunt reale). Ai nevoie de odihnă, de o alimentaţie uşoară şi de un climat cât mai puţin stresant, ca să te poţi feri de complicaţii.

BANI: Întreaga toamnă sunt posibile tot felul de ciudăţenii în plan financiar, de la pierderi până la diminuări ale veniturilor prin asumarea unor obligaţii care nu sunt ale tale. Este nevoie de luciditate maximă şi de o atitudine mai senină în legătură cu banii, ca să nu trăieşti cu impresia că oricât ai câştiga, tot nu e destul.

 SCORPION

DRAGOSTE: Chiar din prima lună de toamnă vei observa că scade bunăvoinţa pe care ţi-au arătat-o până acum cei dragi şi va trebui să îţi asumi anumite obligaţii, pe care le-ai lăsat pe umerii lor. Octombrie şi noiembrie sunt luni de reparare a unor relaţii stricate din cauza grabei, a neglijenţei sau a unor decizii greşite.

CARIERĂ: Vor începe să se dezlege anumite iţe, chiar din septembrie, dar, în acelaşi timp, adversarii secreţi se vor regrupa pentru a te lipsi de nişte privilegii pentru care ai muncit mult. Se recomandă să fii prudent(ă), dar să nu exagerezi cu suspiciunile, ca să nu-i îndepărtezi pe cei care au încredere în tine.

SĂNĂTATE: Septembrie este prima lună dintr- o serie mai lungă în care vei avea ocazia să vezi ce este în neregulă cu starea ta de sănătate şi ce ai de făcut. Octombrie şi noiembrie vor aduce un context favorabil pentru vindecare şi revigorare, pe fondul unor schimbări iniţiate chiar de tine.

BANI: Până la finalul lunii septembrie se păstrează motivaţia de a câştiga mai bine, de a iniţia şi păstra relaţii cu persoane aflate la distanţă sau de a face ceva lucruri plătite modest, dar care ar putea să-ţi aducă beneficii în viitor. În octombrie şi noiembrie vei reveni la o conduită mai prudentă în plan financiar, ceea ce nu reprezintă o noutate, pentru că ai trecut printr-o fază asemănătoare la începutul anului.

 SĂGETĂTOR

DRAGOSTE: Se anunţă vremuri mai bune în plan sentimental, toamna asta. Se poate lărgi cercul de prieteni, cunoştinţe şi protectori care te vor aprecia şi îţi vor căuta compania. Septembrie este o lună de reparare a unor fisuri în relaţiile deja existente, iar octombrie şi noiembrie aduc mai multă discreţie în sentimente.

CARIERĂ: Evoluţia profesională va înceta să mai fie o obligaţie apăsătoare. Odată cu prima lună de toamnă, devine o plăcere, o alegere conştientă, pe fondul unui sprijin larg, de care te vei bucura din partea unor protectori, prieteni adevăraţi sau rude. Rămâne valabilă nevoia de a redefini anumite scopuri în plan profesional, pentru o mai bună canalizare a resurselor personale.

SĂNĂTATE: Până în februarie anul viitor, ai putea cădea în capcana ideii că e ceva în neregulă cu starea ta de sănătate, că nu mai ai forma de altădată. E drept că vitalitatea nu mai e la cotele cu care te-ai obişnuit, dar asta nu semnalează neapărat o problemă, ci faptul că acum trăieşti într-un alt ritm şi că ai nevoie de timp liber dedicat ţie pentru a te revigora. Nu e cazul să te îngrijorezi, nici să fii pesimist(ă), ci doar să schimbi câte ceva, pe ici, pe colo…

BANI: Continuă tendinţa de a construi o cale de a câştiga mai bine, prin cooperare, creşterea veniturilor celor din jur sau alte căi indirecte. În această toamnă vei vedea cum şi cu cine poţi colabora pentru a-ţi atinge scopurile.

 CAPRICORN

DRAGOSTE: Toamna nu aduce modificări în situaţia deja cunoscută a relaţiilor tale, de orice fel ar fi ele. Singurul element care poate schimba atmosfera generală e faptul că devii mai apreciat(ă), mai căutat(ă) şi mai vizibil(ă), iar asta poate duce la o refacere a legăturilor sufleteşti cu cei din familie, pentru care îţi regăseşti bunăvoinţa pierdută.

CARIERĂ: Acesta este, de departe, cel mai avantajos domeniu din existenţa ta. Timp de un an, începând din septembrie, vei avea numeroase ocazii de a te afirma, de a ieşi în evidenţă, de a valorifica un talent, o pricepere.

SĂNĂTATE: Acest domeniu ar fi bine să se bucure de atenţia ta pe toată durata toamnei. Până la finalul lunii septembrie vor continua să iasă la lumină anumite probleme, iar în octombrie şi noiembrie vei avea un context favorabil pentru a te vindeca – în primul rând, printr-un efort de voinţă, absolut necesară pentru a modifica ceea ce nu-ţi face deloc bine.

BANI: Toamna aduce schimbări în privinţa cheltuielilor, care vor creşte în special din cauza nevoii de a-ţi construi o altă imagine, care să corespundă noului nivel la care ai acces şi să-ţi pregătească, eventual, saltul profesional. Şi casa, şi familia cer cheltuieli, poate unele mai mari ca oricând, iar tu va trebui să bagi mâinile adânc în buzunare.

 VĂRSĂTOR

DRAGOSTE: Acest domeniu este de maxim interes pentru tine, dar nu prin ceea ce vei primi, ci prin ceea ce vei oferi. Luna septembrie este deosebit de importantă prin impulsurile puternice de a dărui. Octombrie şi noiembrie aduc o domolire a acestei dorinţe, dar aşteptările celor dragi vor rămâne la fel de mari.

CARIERĂ: Până în februarie anul viitor, ai putea avea parte de o descătuşare, dacă te mobilizezi suficient. Ai ocazia de a depăşi limite de care nu te-ai atins niciodată, pe care nici nu le-ai cunoscut sau nu le-ai resimţit atât de intens ca acum. Poţi face un salt important în plan profesional, dar trebuie să ştii că preţul plătit va fi pe măsură.

SĂNĂTATE: De câţiva ani buni, ai observat modificări ale vitalităţii şi rezistenţei la afecţiuni de sezon sau infecţii. Lunile de toamnă pot aduce o accentuare a acestei tendinţe, din cauza unei forme de stres cu care te confrunţi mai rar, o presiune psihică provocată de pretenţiile şefilor sau ale partenerilor.

BANI: Se anunţă schimbări importante în acest domeniu, de la o diminuare a veniturilor unui partener până la modificarea priorităţilor, din cauza unui împrumut sau a nevoii de a administra unele bunuri ale familiei. Chiar în septembrie vor debuta aceste noutăţi şi vor continua cel puţin un an de-acum încolo.

 PEŞTI

DRAGOSTE: Chiar de la debutul toamnei vei avea ocazia să observi o scădere a presiunii în relaţiile importante, mai ales cea de cuplu. Dispare nevoia de a-ţi redefini aspiraţiile, dar şi tensiunile zilnice se vor diminua. E necesar să rămâi pragmatic(ă) şi să iei decizii raţionale în acest domeniu.

CARIERĂ: Până spre finalul lunii septembrie, ritmul de lucru şi dorinţa de a face performanţă în plan profesional rămân la fel de intense. Din octombrie vei reveni la un ritm mai lent, dar responsabilităţile vor fi la fel de apăsătoare.

SĂNĂTATE: Stai bine la acest capitol, poate mai bine ca oricând. Până la finalul lunii septembrie persistă pericolul instalării unei oboseli accentuate, pe care o vei resimţi însă mai puţin în lunile următoare. Este important să nu uiţi că te afli într-o perioadă foarte bună a vieţii tale, în care multe dorinţe se vor împlini şi, ştiind asta, să te stresezi mai puţin.

BANI: Chiar din prima lună de toamnă se va schimba situaţia financiară cu ajutorul altora – de exemplu, contribuţia unui partener, inclusiv cel de cuplu, care poate câştiga mai mult. Timp de un an de-acum încolo, vei avea ocazia să te organizezi mai bine, să investeşti, să economiseşti şi să cheltuieşti doar când trebuie.

spot_img

Articole asemănătoare

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.