Hristos a Înviat!

Date:

Share post:

„Pentru Ortodoxie, sărbătoarea Sfintelor Paști este o icoană de lumină a bucuriei veșnice din Împărăția cerurilor, o bucurie care își are izvorul în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, Biruitorul păcatului, al iadului și al morții”- Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Hristos a Înviat! InfoAnunt.md vă urează să aveți lumină în suflete, bucurie, pace. Un Paște binecuvântat!

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinismului, fundamentul credinței creștine, în acest sens, Sfântul Apostolul Pavel spunea: „Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră.”(I Corinteni, 15,14).

Este o sărbătoare a bucuriei și a luminii. Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paști își trage denumirea de la cuvântul ebraic ”Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă ”trecere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru neființă întru ființă, iar mai apoi, trecerea poporului israelitean din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.

Dacă mielul pascal a prefigurat, încă de atunci, sacrificiul și jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea Paștilor a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viață, cât și o trecere de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu. Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute, se face printr-o stăruință continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea și transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor și dobândirea curăției inimii.

Modul sărbătoririi Paștilor a fost diferit de-a lungul timpului, deși în esență s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creștinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creștine. Noaptea Paștilor era petrecută în biserici în priveghere și rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidații la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârșirea Sfintei Jertfe și cu lumini multe, semn al bucuriei și luminării duhovnicești.

Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte își puneau acum haine albe și purtau făclii luminoase, penitenții (cei care fuseseră excluși un timp din comunitatea credincioșilor din cauza păcatelor) erau reprimiți în cadrul comunității, împărații eliberau prizonieri și se făceau fapte de milostenie. Sărbătorirea Paștilor se prelungea o săptămână întreagă, săvârșindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toți credincioșii se împărtășeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Era interzisă participarea creștinilor la spectacolele, jocurile și petrecerile păgâne.

Foto: Basilica.ro

Video:Trinitas Tv Facebook

spot_img

Articole asemănătoare

Anunțul tău este publicat Iîntr-un mod unic și NEDIT la…

Anunțul tău este publicat într-un mod unic și NEDIT la Info Anunț.  Acest ziar de știri, informații și actualitate datează din

Cât au înregistrat antreprenorii independenți în luna septembrie

Cât au înregistrat antreprenorii independenți în luna septembrie 2026. Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova informează că au fost generate și remise 4 235 avize de plată a impozitului unic pentru luna septembrie 2026

Exclusiv: Labirintul alegerii

Exclusiv: Labirintul alegerii. Pentru a face o alegere potrivită sufletului nostru, în dorința de a ajunge la rezulatul dorit, trecem printr-un lung labirint din care ieșim doar prin ...

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului  KineDok powered by One World Romania, ediția a 12-a.