Iată cum arată exponatul lunii iulie la Muzeul Județean Teleorman

Date:

Share post:

Iată cum arată exponatul lunii iulie la Muzeul Județean Teleorman. Aceasta este tema materialului media care urmează.

Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, prezintă în luna iulie a.c., un nou exponat în cadrul ciclului expozițional „Exponatul Lunii”.

Obiectul prezentat este o „Păcorniță”, obiect ajuns în patrimoniul Muzeului Județean Teleorman în anul 2023, fiind o donație din partea Școlii Gimnaziale Pietroșani (jud. Teleorman).

Ce reprezintă păcornița, „pocornița” sau „dohotnița”

Numită și „pocorniță” sau „dohotniță” (în Moldova), păcornița este un vas din lemn, de formă tronconică, ușor alungit, ca un mic butoiaș, utilizat la păstrarea păcurii. De obicei, era agățată în partea dreaptă a carului, de carâmbul de jos, între roți.

Împreună cu păcornița și feleștiocul sau feleștiucul (un pămătuf făcut dintr-un băț scurt, cu câlți sau o cârpă la unul dintre capate), se găsea și posteuca (un mic butuc sau ciot din lemn, scurt și gros) de care se folosea omul spre a ridica și sprijini osia în timpul ungerii cu păcură.

Piese dispărute în totalitate din inventarul gospodăriilor țărănești din zilele noastre, păcornițele și-au găsit utilitatea până pe la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX.

Descriere

Păcornița ce face obiectul Exponatului Lunii este confecționată din lemn de esență tare, probabil salcâm, are o formă tronconică, ușor ovală în secțiune, cu baza plată și pereții ușor restrânși către gură. Buza păcorniței este profilată sub forma a două „urechi” cu găuri verticale prin care treceau capetele unei sfori sau ale unei curele din piele, numită agățătoare. Cu ajutorul agățătoarei, păcornița era mânuită în vremea folosirii dar și prinsă de căruță în timpul transportului. Din păcate, atât agățătoarea cât și capacul cu „cioc”, confecționat și el tot din lemn, nu s-au păstrat.

Piesa are înălțimea de 24 cm, diametrul bazei de 13-15 cm și un diametru exterior al gurii de 7 cm, respectiv unul interior de 4,5 cm. Cele două „urechi”, cu dimesiunile egale (3,5 cm), prezintă câte o perforație de 1 cm în diametru. Adâncimea vasului este de 21,5 cm. Fundul acestuia este gol, fiind înfundat cu un capac tot din lemn, adăugat ulterior. Culoarea naturală a lemnului din care a fost realizată piesa a fost deteriorată în timp, în urma utilizării devenind tot mai neagră.

Realizată din lemn lucrat prin tăiere, decojire, cioplire, perforare și scobire, piesa nu prezintă nici un fel de decor, ci doar urme evidente de uzură funcțională. După cum se poate observa se găsește într-o stare generală de conservare relativ bună.

Text și foto: PR Muzeul Județean Teleorman

Foto deschidere: generic/pixabay

spot_img

Articole asemănătoare

Prima ediție din 2025 a Târgului de Artă și Antichități te așteaptă cu… FOTO

Prima ediție din 2025 a Târgului de Artă și Antichități te așteaptă cu... Atmosferă de Belle Époque în Atriumul Palas. În acest weekend

Iată ce bunuri au mai descoperit inspectorii vamali. Foto

Iată ce bunuri au mai descoperit inspectorii vamali. Foto și alte informații în cele ce urmează. Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră...

Eveniment: Cărui spital de la Iași i-a fost acordat Ordinul „Meritul Sanitar”?

Eveniment: Cărui spital de la Iași i-a fost acordat Ordinul „Meritul Sanitar”?­­­­­ Ordinul „Meritul Sanitar”, acordat de Președintele României și înmânat de ministrul Sănătății Spitalului...

Show inedit susținut de Ștefan Bănică Jr. la Iași

Show inedit susținut de Ștefan Bănică Jr. la Iași. Când și unde, în cele ce urmează. Pentru cei care își doresc o pauză de la rutina zilnică și vor să petreacă o seară memorabilă.