Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat cetățenilor un mesaj în prima zi a primăverii, când țara noastră marchează sărbătoarea Mărțișorului – simbolul alb-roșu al schimbării și renașterii.
Șeful statului vecin precizează că, în acest an, Mărțișorul vine cu un mesaj de pace, se arată într-un mesaj informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
„Lumea se dezmorțește, celebrând sfârșitul iernii și înnoirea naturii. Oamenii celebrează viața. Războiul din Ucraina ne-a zguduit. Odată cu venirea primăverii, vrem să știm că viața poate învinge armele, aducătoare de distrugere și moarte. Pacea este prioritate”, menționează Președinta Maia Sandu în mesajul adresat. De asemenea, șefa statului îi îndeamnă pe oameni ca, în vremuri incerte, să fie alături unii de alții, să rămână solidari și să se roage de un cer senin.
Prin acest mesaj adresat, Președintele Maia Sandu s-a alăturat campaniei naționale de comunicare „Moldova pentru pace”. Campania, lansată astăzi de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Președinția, Parlamentul, reprezentanții comunității creative și ai societății civile, reprezintă un răspuns la acțiunile umanitare desfășurate de țara noastră în contextul războiului din Ucraina.
Imagini VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=q3f5FVc4Aw8
Text și foto : Direcția informare și comunicare cu mass-media a Aparatului Președintelui Republicii Moldova