În cadrul proiectului „Burse pentru formare profesională” 80 de studenți din familii social-vulnerabile au fost premiați

Date:

Share post:

Studenți ai  instituțiilor de învățământ profesional-tehnic din 12 regiuni ale țării,  au fost premiați astăzi, 03 aprilie, în cadrul proiectului „Burse pentru formare profesională” implementat de Centrul de Informaţii Universitare cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova şi în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale (MSMPS) și Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (MECC).

Proiectul are drept scop oferirea suportului tinerilor din familii social-vulnerabile ca să-şi continue studiile după absolvirea gimnaziilor. Astfel, grupul ţintă al programului îl reprezintă tinerii, băieţi şi fete, absolvenţi ai gimnaziilor din Moldova, care doresc să-şi continue studiile la nivel secundar profesional, liceal sau mediu de specialitate.

În cea de-a 8 ediție, au fost depuse 223 de dosare, dintre care o Comisie de Experți Independenți formată din reprezentanții MECC, MSMPS și a mediului academic a selectat 80 de finaliști, cărora le-au fost oferite 80 de burse a câte 12000 lei. Banii sunt utilizați de tineri pentru acoperirea necesităţilor curente precum cazare, masă, procurare de cărţi şi instrumente necesare pentru orele practice

Bursele au fost oferite în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulţi oficiali ai guvernului şi reprezentanţi ai Fundaţiei Orange Moldova.

„Acordarea burselor pentru formare profesională tinerilor este un suport considerabil pentru afirmarea acestora atît profesional, cât și personal. Ministerul, prin politicile sale, promovează angajarea tinerilor în cîmpul muncii, inclusiv  prin subvenționarea angajatorilor. Investind în educație, dar și angajare, asigurăm un viitor sigur țării noastre”, a declarat secretarul de stat al MSMPS, Viorica Dumbrăveanu.

„Acest proiect este unul durabil și ne bucurăm să vedem că de la an la an, numărul aplicaților crește. Prin oferirea acestui suport ne exprimăm aprecierea faţă de meritele tinerilor, precum şi îi încurajăm să-şi valorifice potenţialul”, a subliniat  preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova, Sergiu Postică.

Menționăm că, 657 de burse au fost oferite în cadrul celor opt ediţii ale proiectului.

Reporter:Panfil Ion

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.