Indemnizația unică acordată tinerilor specialiști din medicină

Date:

Share post:

La Chișinău,

Indemnizația unică acordată tinerilor specialiști din medicină va fi achitată în trei rate

Indemnizația unică acordată tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice, plasați în câmpul muncii în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, va fi achitată în 3 rate.

În acest sens, Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat la 25 octombrie a.c. modificarea mecanismului de acordare a indemnizației unice, care anterior stabilea achitarea indemnizației în patru rate.

Astfel, indemnizația unică în mărime de 45.000 mdl pentru medici și farmaciști și respective 36.000 mdl pentru personalul medical și farmaceutic mediu, se va achita în trei rate egale, a câte 15.000 mdl și, respectiv, a câte 12.000 mdl, după prima lună de activitate și la finele fiecărui an de activitate.

De asemenea, în scopul stimulării tinerilor specialiști, angajați deja în câmpul muncii în mediul rural și excluderii discriminării, indemnizația acestora va fi recalculată.

Conform documentului mai sus menționat, din calculul celor trei ani se vor exclude perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, precum și perioadele de aflare în concediul pentru îngrijirea copilului până la vârsta de patru ani.

Menționăm că în anul 2017, în mediul rural au fost repartizați aproximativ 190 de tineri specialiști, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale emis spre difuzare redacției noastre.

Ligia Beatrice Vasilescu

spot_img

Articole asemănătoare

Iată cine avansează în sferturi la UniCredit Iași Open

Avansează în sferturi la UniCredit Iași Open, după o revenire spectaculoasă în fața unei jucătoare venite din calificări. Favoritele Oliynykova și Udvardy au trecut și ele de optimi.

Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Statistica ne arată

Statistica ne arată că fraudele bancare din prima jumătate a anului 2026 sunt înșelătorii telefonice, cunoscute și sub denumirea de vishing.

Eliminate în primul tur la UniCredit Iași Open. Cine avansează în optimi

Ziua de marți a fost una nefastă pentru jucătoarele române prezente pe tabloul principal la UniCredit Iași Open, turneu WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de

Cum îți dai seama că problema ta medicală are o cauză naturală sau indusă. Exclusiv

Problemele medicale, instalate în corpul fizic, sunt un barometru. Ca atunci când te dor genunchii și spui