Inedit: Despre Business la feminin. Este de actualitate. Este de viitor. O activitate condusă de femei este o realitate cotidiană, cu perspective de creștere permenentă. Despre aceasta redăm în cele ce urmează, un comunicat care se încadrează perfect în atmosfera zilei de 8 Martie.
Statisticile demonstrează clar implicarea substanțială a femeilor în conducerea și activitatea firmelor, se arată într-un comunicat media primit pe adresa redacției Infoanunț.
A considera că deținerea și administrarea unei afaceri sau asigurarea managementului unor departamente ar fi în apanajul bărbaților, nu mai reprezintă decât un mit, și chiar și acela desființat de multă vreme de datele statistice.
Dacă în urmă cu zece ani, în județul Iași se consemna prezența a 13.444 femei în cadrul structurii acționariatului sau asociaților companiilor active, datele Oficiului Național al Registrului Comerțului relevă că la momentul actual acest număr a urcat la 21.357, ceea înseamnă o pondere de 37,04% din totalul acționarilor companiilor ieșene, situându-ne din acest punct de vedere peste media națională de 36,50%.
Statistică … cu și despre doamne
De asemenea, din punct de vedere al calității de titular sau membru în raport cu Persoanele Fizice Autorizate, Întreprinderile Individuale și Întreprinderile Familiale – PFA-ÎI-ÎF – statistica relevă că cele 7.209 doamne care dețin aceste afaceri reprezintă 40,20% din totalul proprietarilor acestor tipuri de businessuri la nivelul județului.
De multe ori femeile au dovedit că sunt mai pragmatice decât bărbații, iar acest lucru se reflectă inclusiv în ceea ce privește deținerea calității de administrator al unei companii. Astfel, de la 8.625 femei care dețineau, în urmă cu un deceniu, calitatea de administrator în firmele active din județul Iași, datele ne arată că în prezent numărul aproape că s-a dublat, fiind acum de 17.001, ceea ce reprezintă o pondere de 34,69%, județul Iași situându-se din nou peste media națională de 34,14%.
La conducere, dar și în alte departamente de strictă necesitate
Evident, bunul mers și succesul unei afaceri nu derivă exclusiv din structura acționariatului sau a administratorilor, ci trebuie avut în vedere și managementul, pe diverse paliere, exercitat de regulă în baza raporturilor contractuale de muncă dintre angajatori și angajați. Iar acest lucru trebuie remarcat și poate fi extrapolat la nivelul bunei organizări a tuturor tipurilor de organizații sau entități, nu doar în ce privește afacerile propriu-zise.
În acest sens, datele furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași arată că, din punct de vedere al funcțiilor de conducere, numărul de contracte individuale de muncă având ca titulare femeile este de 9.798, aproape egal cu numărul contractelor deținute de bărbați (10.726), ponderea în totalul contractelor active identificate fiind de 47,74%.
De altfel, această pondere este apropiată și de cea reflectată în numărul total al contractelor individuale de muncă active identificate la nivelul județului Iași (funcții de conducere și de execuție): 243.516 contracte active, din care 120.763 au ca titulare femeile (49,59%), iar 122.753 bărbații.
Așadar, un procent de 8,11% din totalul contractelor individuale de muncă având ca titulare femeile este de natura funcțiilor de conducere, foarte aproape de procentul de 8,74% având ca titulari bărbații.
Felicitare: De Ziua Internațională a Femeii, și nu doar acum…
„Întotdeauna am apreciat contribuția femeilor nu doar la bunul mers al societății, în general, ci și în ceea ce privește efectiv economia. Fie că vorbim de antreprenoare, de coordonatoare de activități, de specialiste în diverse domenii de activitate, de la cele generale la cele de nișă, calitățile analitice, pragmatismul, atenția la detalii și umanismul constituie factori fără de care progresul nu poate exista și fără de care nu putem vorbi de o reală calitate a vieții. De Ziua Internațională a Femeii, și nu doar acum, vă felicităm, vă dorim sănătate și spor în toate. La mulți ani!” a declarat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași.
Text: PR Directia Promovare si Relatia cu membrii
Camera de Comerț și Industrie Iași