ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și trendurilor pieței financiare și verifică veniturile obținute din tranzacționarea criptomonedelor.
Astfel, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au inițiat controale pentru verificarea veniturilor obținute în perioada 2016-2021 din tranzacționarea criptomonedelor prin intermediul unor diferite platforme descentralizate, precum Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX ș.a.
Într-o primă etapă au fost identificate venituri de peste 131 milioane euro obținute de către 63 cetățeni români.
Inspectorii DGAF au identificat cca. 48,67 milioane euro omiși de la declarare, parțial sau integral. Până în prezent, pentru recuperarea obligațiilor fiscale nedeclarate au fost emise decizii de impunere pentru o sumă totală de cca. 2,10 milioane euro.
Trebuie menționat că, în aceeași măsură, au fost identificate și venituri de circa 15 milioane euro obținute din tranzacționarea criptomonedelor, care au fost declarate integral, pentru care au fost achitate impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente.
Inspectorii antifraudă fiscală vor continua să verifice veniturile obținute din activități specifice, precum minarea sau tranzacționarea criptomonedelor sau tokenurilor non-fungibile, pentru asigurarea creșterii gradului de fiscalizare și a conformării voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală recomandă tuturor celor care desfășoară sau intenționează să înceapă o astfel de activitate, să se asigure că declară și achită toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.
Text: Serviciul comunicare, relații publice și mass media
Foto: pixabay