Întâlnire la nivel înalt a reprezentanților frontierei de stat România și Republica Moldova

Date:

Share post:

Delegația Poliţiei de Frontieră, condusă de comisar şef Rosian Vasiloi, în perioada 06-07 martie 2023 s-a aflat în vizită oficială la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române.
Republica Moldova și-a declarat clar dezideratul de a deveni membru al UE, iar realizarea acestui deziderat presupune și o tema de acasă care trebuie să o pregătim, unde securitatea frontierelor este un domeniu esențial”, un subiect pus în discuție de Rosian Vasiloi în cadrul întâlnirii cu omologul său chestor de poliție Victor-Ștefan Ivascu, inspector general al Poliţiei de Frontieră Române.
Agenda activității a vizat aspecte concrete privind realizarea controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor care trec frontiera de stat prin punctul de trecere de la Albița, precum şi operaţionalizarea de noi puncte de trecere a frontierei la frontiera comună (ex. PTF Bumbăta – Leova).
Cu ocazia întâlnirii a fost semnat şi Planul pentru dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră a Republicii Moldova și României pentru anul 2023 şi s-a analizat situaţia operativă şi stadiul cooperării instituţiilor de frontieră moldo-române şi direcţii de perfecţionare ale acestora.
Întâlnirea a avut loc în spaţiul care găzduieşte exponate ale Muzeului Poliţiei de Frontieră Române şi a inclus două vizite – una la Centrul Operaţional de Coordonare unde a avut loc o prezentare a capabilităţilor acestuia şi una la Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii în vederea familiarizării delegaţiei moldovene cu activitatea desfăşurată la nivelul acestei structuri.
În context, Rosian Vasiloi a oferit o uniformă de poliţist de frontieră din Republica Moldova pentru a fi expusă în colecţia de uniforme poliţieneşti a muzeului PFR.
La final, a fost apreciat modul permanent de cooperare între autorități la frontiera comună, având la bază  consolidarea sistemului de supraveghere a frontierei de stat şi schimbul operativ de informații în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere.
Informațiile au fost transmise pentru Infoanunț de către colegii Secției Relații Publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.