În ultimii 30 de ani, Bucureștiul s-a transformat într-o destinație de business căutată de străini. Investitori din întreaga lume au ales să-și pună în aplicare planurile de afaceri la noi în țară. Este și cazul lui Jolyon Salvadore, „un oltean” școlit în Elveția și în Franța, care, împreună cu familia sa, a avut curajul să aducă în România unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată belgiană.
Jolyon Salvadore este născut în România, în Turnu Severin. Îmi spune că este mândru că se poate numi oltean. Primii ani din viață i-a petrecut la noi în țară, dar imediat ce a început școala a fost trimis în Elveția, în regiunea Valais. Părinții săi erau plecați în Africa, locul în care au lucrat 25 de ani, așa că el a stat timp de nouă ani în „Țara Cantoanelor”.
Pasiunea pentru sport l-a determinat să aleagă un colegiu din Franța, mai exact din Nisa, loc în care dimineața avea lecții, iar după-amiaza antrenamente de tenis.
„Am stat în Franța timp de 14 ani. Mi-am făcut inclusiv doctoratul la Nisa, în management sportiv. De asemenea, am o diplomă în imobiliare. În această perioadă am avut diferite locuri de muncă. Am lucrat într-un magazin de articole sportive, am ajutat în restaurantele prietenilor mei, iar spre sfârșitul studiilor am fost consultant pentru o companie din Franța”, povestește Jolyon Salvadore.
„Când am venit în București, am avut un sentiment pe care nu-l mai încercasem niciodată, acela că sunt …acasă”
Ideea deschiderii unei afaceri în România a plecat de la părinții săi. „Eram între două joburi la Nisa și, într-o după – amiază, am primit un telefon de la mama care m-a întrebat dacă nu vreau să mă întorc cu ei în România pentru a deschide un magazin de ciocolată. A doua zi am sunat la compania belgiană care producea brandul respectiv și, după câteva luni în care am urmat un stagiu în Belgia și am achiziționat un magazin în București, întreaga familie era în România pentru a vinde ciocolată. Doar fratele meu a rămas la Paris”, își amintește omul de afaceri.
Faptul că venea din Franța nu a reprezentat un avantaj pentru orașul București, care nu i-a făcut o impresie bună din primul moment. Nu era la primul contact cu România, doar că vizitele sale în țara noastră se petreceau, de obicei, în perioada Sărbătorilor. Acum lucrurile stăteau cu totul altfel: Jolyon Salvadore trebuia să trăiască în București, iar sentimentul care îl încerca era cu totul altul decât cel al unui simplu turist.
„Trebuie să recunosc faptul că după ce am trăit atâția ani pe Riviera Franceză, nu puteam face cu adevărat o comparație favorabilă Bucureștiului, dacă aveam ca reper Nisa. În schimb, când am venit în București, am avut un sentiment pe care nu-l mai încercasem niciodată, acela că sunt …acasă”, precizează investitorul străin.
Bucureștiul, prin ochii turiștilor și Bucureștiul, prin ochii investitorilor străini
Bucureștiul este foarte prietenos cu turiștii. Străinii care vin în Capitala României pentru a se relaxa susțin această idee, arătând că românilor le place să se distreze. Orașul are foarte multe oportunități de distracție, oportunități de care pot profita și cei mai pretențioși dintre turiști.
Doar că Jolyon Salvadore nu mai venea în România ca turist, ci ca investitor.
„Îmi voi aminti întotdeauna primul impact pe care l-a avut Bucureștiul asupra investitorului Jolyon Salvadore. Am intrat în sediul Oficiului Național pentru Registrul Comerțului și am avut impresia că am intrat într-o veritabilă junglă urbană. Am avut marele noroc că vorbesc limba română și astfel am putut să mă descurc mai bine”, subliniază omul de afaceri.
O afacere cu ciocolată l-a adus lângă familia sa
Era în anul 2001, iar de atunci lucrurile s-au schimbat mult. În ciuda obstacolelor birocratice de care s-a lovit la deschiderea afacerii în România, Jolyon Salvadore nu regretă pasul făcut.
„Proiectul meu este de fapt baza întoarcerii mele acasă. Am adus ciocolata favorită belgiană în România, iar aceasta a fost o ocazie de a ne reuni familia și de a fii alături de părinții mei. Nu pot spune că a fost ușor. Aducerea, la vremea respectivă, a unui brand premium în România ne-a plasat un pic în categoria „extratereștrilor”. Din păcate, România nu avea o cultură a ciocolatei, dar dezvoltând afacerea în toți acești ani, am reușit să facem o rețea de franciză de ciocolată premium în România. Astăzi obiectivul nostru este să continuăm munca pe care am început-o acum mulți ani. Trebuie să recunosc faptul că sunt mândru, din moment ce am transformat România din 2001 dintr-o țară necunoscută în rândul producătorilor de ciocolată belgieni, într-o țară dintre cele mai importante pentru ei”, punctează investitorul.
Îi place să încerce tot ce este nou
Afacerea pe care o conduce îi ocupă foarte mult timp, așa că Jolyon Salvadore nu este un obișnuit al „vieții de oraș”. Totuși, frecventează toate mall-urile din București, având o preferință clară pentru cele aflate în apropierea locuinței sale.
„În afară de asta, de cele mai multe ori, ies la restaurant. Și cum îmi place să descopăr locuri noi și mai ales gusturi diferite, nu sunt foarte fidel în ceea ce privește locurile pe care le frecventez. Așadar, îmi este foarte dificil să indic un anumit restaurant. Cu toate acestea, vă pot spune că iubesc mâncarea asiatică, indiană și orientală. Dar ceea ce îmi place mai presus de toate sunt deserturile, dar încerc să stau departe. Să nu uităm că toată ziua sunt înconjurat de ciocolată și cu toate acestea mănânc în continuare ciocolată, de parcă mi-am deschis ieri magazinul. Nici nu vorbesc despre produse de patiserie…. Așa că pot spune că sunt norocos, pentru că unul dintre locurile pe care le iubesc este propriul magazin, mai ales în sezonul cald, atunci când deschidem terasa”, ne spune Jolyon Salvadore.
„Sunt român la suflet, datorită culturii și educației mele”
Omul de afaceri admite faptul că nu i-a fost foarte ușor să se adapteze la stilul de viață din București, dar acum, dacă ar trebui să părăsească România, nu poate spune că l-ar încânta această idee. „Dar atenție, să nu uităm un lucru! Chiar dacă originile mele din partea tatălui sunt un pic mai exotice, sunt român la suflet, datorită culturii și educației mele. Recunosc că în anotimpul rece mi-ar plăcea să plec un pic din oraș, dar nu se poate. În preajma Sărbătorilor de Iarnă avem vânzările cele mai mari, așa că afacerea îmi dă multe motive să rămân în București”, menționează omul de afaceri.
Pentru el, orașul de adopție a devenit de foarte mult timp acasă, așa că își permite să vorbească sincer despre ceea ce îi place și ceea ce nu-i place la București. Ca orice altă metropolă și Capitala României se confruntă cu probleme legate de poluare, aglomerație sau trafic. „Dar trebuie să recunoaștem că așa se întâmplă în orice oraș mare al lumii. Partea plină a paharului îmi arată faptul că românii sunt un popor deosebit, sunt oameni foarte deschiși. Putem veni la București fără să cunoaștem pe nimeni și să plecăm cu o duzină de prieteni. De asemenea, există și un sentiment personal de siguranță pe care îl găsesc în București și pe care nu îl am în alte mari orașe din Europa. Și un ultim lucru. Să nu ne ascundem după deget, femeile din România sunt printre cele mai frumoase din lume, ceea ce face ca totul să fie mult mai plăcut”, punctează Jolyon Salvadore.
România nu este cea mai previzibilă dintre piețe
Investitorii care au ales să deschidă diferite afaceri la noi în țara, au constatat faptul că România nu este cea mai previzibilă dintre piețe. Mulți dintre străinii care au adus bunuri de consum pe piața de la noi au presupus că le pot vinde românilor produse ieftine. Au înțeles însă foarte repede că strategia lor de afaceri bazată doar pe preț și nu pe calitate nu a fost tocmai una viabilă. Cumpărătorii din România se uită foarte atent la calitate, așa că cei care au vrut să deschidă afaceri bazate pe produse ieftine și de calitate îndoielnică au dat greș în planul lor.
„Ceea ce caracterizează mediul socio-economic din București este imprevizibilul. Din fericire, acum putem discuta despre o tendință din punct de vedere economic. Sperăm că afacerile nu vor fi oprite curând din avântul pe care l-au luat”, nuanțează investitorul.
Dezvoltarea pe care Bucureștiul a cunoscut-o în ultimii ani crește atractivitatea orașului în rândul turiștilor străini. Capitala României are foarte multe de oferit celor care ne vizitează țara. E drept că mai sunt lucruri care trebuie îmbunătățite.
Jolyon Salvadore este de părere că ar trebui avut în vedere faptul că se impune o promovare mai bună a zonelor istorice și o renovare a unora dintre clădirile istorice din București care nu au beneficiat de astfel de intervenții.
În plus, se impune o promovare mult mai intensă a evenimentelor culturale care au loc în România. Astfel de inițiative i-ar face fericiți nu doar pe turiștii străini, ci și pe cei care au ales să se stabilească în București. Iar Jolyon Salvadore este unul dintre ei. El a renunțat la viața pe care o ducea pe Riviera Franceză pentru a veni într-o țară în plină dezvoltare, care i-a oferit oportunitatea deschiderii unei afaceri. Din 2001 conduce acest business cu ciocolată și tot ce i s-a întâmplat până acum îl face să se gândească la faptul că nu a luat decizia greșită.
Bucureștiul este în schimbare, societatea din România este în schimbare și investitorului străin îi place foarte mult să facă parte din toată acestă evoluție care se simte în mod evident la nivelul societății noastre.
Bucureștiul, în topul investițiilor străine
Ultimii ani au adus investiții străine majore în România. Branduri din întreaga lume și-au deschis filiale și la noi în țară. De asemenea, investitori străini care dispun de capital au ales să-și dezvolte, „de la zero”, business-uri aici. Bucureștiul este orașul care atrage cele mai multe dintre aceste proiecte. Datele Băncii Naționale a României relevă faptul că doar în primele zece luni ale anului trecut valoarea investițiilor străine directe a depășit suma de cinci miliarde de euro. Străinii au deschis peste 4.700 de companii în România, în 2019. Cei mai mulți dintre ei provin din Italia și Olanda, dar sunt destul de mulți și din alte state. Aceleași statistici indică faptul că mai mult de jumătate din aceste afaceri au fost atrase de Capitala României și de județul Ilfov. Potrivit Consiliul Investitorilor Străini, în România, totalul investițiilor străine realizate până acum se ridică la peste 75 de miliarde de euro, bani care au mers în toate sectoarele economiei.
„Investițiile străine sunt de câteva miliarde de euro în fiecare an, ele variind în funcție de sănătatea economiei locale sau globale. Apogeul investițiilor a fost atins în preajma aderării României la Uniunea Europeană, atunci când s-au ridicat la opt-nouă miliarde de euro pe an. Investițiile străine sunt comparabile ca dimensiune cu banii din fonduri europene. Cele mai multe dintre investițiile străine realizate în România vin din țări membre ale Uniunii Europene. State precum Germania, Franța, Austria, Olanda sunt cei mai importanți parteneri comerciali ai țării”, susțin reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe